
Zeci de persoane au fost arestate duminică la Erevan, capitala Armeniei, în cea de-a zecea zi de proteste împotriva numirii fostului preşedinte Serj Sargsyan în postul de prim-ministru. Reuters scrie că numărul celor reținuți a ajuns la circa 200.
Poliţia a anunţat duminică că liderul opoziţiei Nikol Pashinyan şi alţi doi parlamentari au fost "evacuaţi cu forţa" de la o manifestaţie, însă a dezminţit că cei trei ar fi fost arestaţi. Totodată, poliţia a precizat că a început să împrăştie protestatarii, relatează Reuters.
Comunicatul poliţiei a fost publicat la scurt timp după ce Nikol Pashinyan s-a întâlnit în cadrul unei dezbateri televizate cu Serj Sargsyan, care a plecat de la întâlnire după ce i-a acuzat pe oponenţi că încearcă să "şantajeze" autorităţile.
Unul dintre liderii protestatarilor, Ararat Mirzoyan, a scris pe pagina sa de Facebook că a fost "reţinut ilegal" împreună cu Pashinyan şi cu un alt politician din opoziţie, precum şi cu alţi protestatari, scrie Agerpres.
Un martor a declarat pentru Reuters că poliţia înarmată cu bastoane şi scuturi i-a dispersat pe protestatari din cel puţin o zonă din capitală, însă demonstranţii au rămas să protesteze în alte locaţii.
Mii de persoane participă de peste o săptămână la acţiuni de protest în mai multe oraşe din Armenia, la apelul deputatului şi lider al opoziţiei Nikol Pashinyan, care a proclamat ”începutul unei revoluţii de catifea” în Armenia şi a cerut o campanie naţională de ”nesupunere civică”.
Protestatarii îl acuză pe Serj Sargsyan, care şi-a încheiat cel de-al doilea şi ultimul mandat prezidenţial, că vrea să rămână la putere pe viaţă, după ce a fost ales marţi în funcţia de prim-ministru de către deputaţi. După o revizuire controversată a Constituţiei, prerogative esenţiale ale puterii au fost transferate premierului.
CITEȘTE ȘI:
![]() |
EUR | 21.2724 | -0.1549% |
![]() |
USD | 17.4859 | -0.3925% |
![]() |
RUB | 0.2378 | 1.1915% |
![]() |
RON | 4.3636 | -0.1350% |
![]() |
UAH | 0.6256 | -0.5247% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Declarații după decizia Curții Constituționale
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Sandu crește, Dodon scade în sondaje. Încrederea și neîncrederea cetățenilor în politicieni
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Cine este Natalia Gavrilița, candidata Maiei Sandu la funcția de prim-ministru - CV