Logo Realitatea.md

Termoelectrica, gata să ofere chișinăuienilor căldură în casă

04 Octombrie 2019, 13:51 // Economie

Termoelectrica a finalizat programul lucrărilor de modernizare și mentenanță anunțate la începutul acestei veri și este gata să ofere chișinăuienilor servicii de termoficare la cel mai înalt nivel. Despre acest lucru a anunțat directorul general al Termoelectrica S.A., Veaceslav Eni.

"Toate resursele noastre au fost direcționate pentru modernizarea sistemului de termoficare, iar cele mai importante lucrări au ținut de îmbunătățirea eficienței instalațiilor de producere și modernizarea infrastructurii de livrare a energiei termice pentru încălzire și preparare a apei calde", a menționat Veaceslav Eni.

Printre principalele proiecte implementate se numără:

*    Modernizarea a 20 km de conducte, în peste 55 de șantiere în tot municipiul Chișinău;
*    Instalarea a 120 de Puncte Termice Individuale în 86 clădiri din capitală.;
*    Demararea lucrărilor de reconstruire a blocului energetic Nr.1, de la CET Sursa I;
*    Reabilitarea utilajului termotehnic de la Sursele de producere - CT Vest, CT Sud și CET Sursa I -și multe altele.

Directorul general al Termoelectrica a făcut referire la procedura de conectare la căldură, care a rămas aceeași: "La fel ca și în anii precedenți, Termoelectrica nu operează cu termenii începutul si sfârșitul sezonului de încălzire. Noi livrăm agent termic tot anul împrejur, iar la necesitate putem oricând să conectăm consumatorii la serviciile de termoficare, fără a aștepta o decizie din partea autorităților locale. Procedura de conectare durează până la 3 ore".

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3655 -0.0057%
USD USD 17.3815 -0.0856%
RUB RUB 0.2729 0.3678%
RON RON 4.0681 -0.0933%
UAH UAH 0.6992 0.8219%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile