Logo Realitatea.md

Traficul pentru autocamioanele de mare tonaj prin punctul de trecere „Otaci-Moghiliov-Podolsk” va fi reluat

07 Aprilie 2020, 18:29 // Economie

Ca urmare a deciziei autorităților ucrainene de a sista activitatea posturilor vamale „Mamaliga” (RM: Criva) și „Tabaki” (RM: Mirnoe), autoritățile naționale au identificat soluții de a facilita traversarea frontierei moldo-ucrainene prin regiunea de nord a țării pentru transportatorii de mărfuri.

Foto: customs.gov.md

Ca urmare a înțelegerilor cu partea ucraineană, începând cu ziua de astăzi, 7 aprilie 2020, va fi reluat traficul pentru autocamioanele de mare tonaj prin punctul de trecere a frontierei „Otaci-Moghiliov-Podolsk” în anumite condiții.

Astfel, în baza celor agreate, transportatorii de mărfuri vor putea traversa frontiera în intervalul orar 23:00-05:00, restricția fiind valabilă doar pe sensul de ieșire din Ucraina (intrare în Republica Moldova). Însă, începând cu data de 22 aprilie 2020, va fi anulată definitiv și această condiție, iar traficul se va desfășura în regim normal.

Amintim că restricțiile de circulație pentru autocamioanele de mare tonaj (cu remorcă sau semiremorcă) pe direcția ieșire din Ucraina (intrare în Republica Moldova) au fost impuse de autoritățile ucrainene, la data de 10 martie 2020, ca urmare a demarării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii postului vamal de pe teritoriul statului vecin. Traficul de autoturisme și autocare nu a fost afectat de lucrările de reparație, fiind utilizată banda de circulație reversibilă.

Adițional, precizăm că, actualmente, activează în regim normal 13 puncte de trecere a frontierei:

La frontieră cu România

  • PTF Leușeni – Albița (rutier/internațional)
  • PTF Sculeni – Sculeni (rutier/internațional)
  • PTF Ungheni – Iaşi (feroviar/international)
  • PTF Giurgiulești - Galați (rutier/internațional)
  • PTF Giurgiuleşti - Galaţi (feroviar/internațional)

La frontieră cu Ucraina

  • PTF Otaci-Moghiliov-Podolsk (rutier/internațional)
  • PTF Vălcineţ-Moghilev-Podolsk (feroviar/internațional)
  • PTF Ocniţa-Sokireanî (feroviar/internațional)
  • PTF Giurgiuleşti-Reni (rutier/internațional)
  • PTF Giurgiuleşti-Reni (feroviar/internațional)
  • PTF Etulia-Frikăţei (feroviar/internațional)
  • PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe (rutier/internațional)
  • PTF Tudora-Starokazacie (rutier/internațional).
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 0.0000%
USD USD 17.3920 0.0000%
RUB RUB 0.2515 0.0000%
RON RON 4.0272 0.0000%
UAH UAH 0.6518 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile