Logo Realitatea.md

Traian Băsescu a obținut funcția de vicepreședinte în Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European

04 Iulie 2019, 11:26 // În lume

Traian Băsescu va ocupa două funcții-cheie în Parlamentul European. Fostul președinte al României va fi vicepreședintele Comisiei pentru afaceri externe (AFET) și respectiv, vicepreședinte al Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Ucraina.

Băsescu va fi astfel vicepreședintele celei mai mari comisii parlamentare, iar numirea sa continuă tradiția demnitarilor români, pentru că postul a fost ocupat în trecut de Ioan Mircea Pașcu (2007-2017) și Andi Cristea (2017-2019). AFET este condusă de eurodeputatul german David McAllister.

Traian Băsescu a fost unul dintre cei mai longevivi membri ai Consiliului European, fiind devansat doar de cancelarul german Angela Merkel. În timpul mandatului său, fostul șef de stat a negociat, în numele României, pentru definirea Cadrului Financiar Multianual al Uniunii Europene în perioada 2014-2020, iar în ultimul său an de mandat a participat la negocierile pentru alegerea liderilor instituțiilor Uniunii Europene pentru 2014-2019, când Jean-Claude Juncker a fost ales președinte al Comisiei Europene.

Traian Băsescu, a semnat, la 25 aprilie 2005, Tratatul de aderare a României la UE, iar în 2008 a găzduit cel mai important eveniment politic internațional din istoria țării noastre, Summitul NATO, ultima reuniune aliată pentru președintele american George W. Bush, precum și ultimul summit al Alianței Nord-Atlantice în care președintele rus Vladimir Putin a participat în calitate de partener al comunității euro-atlantice.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4223 0.5222%
USD USD 17.6046 0.1388%
RUB RUB 0.2756 0.4007%
RON RON 4.0755 0.5155%
UAH UAH 0.7273 0.2481%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile