
Autorităţile din Dolj au stabilit în linii mari traseul italianului de 72 ani care a fost timp de patru zile, în perioada 18-22 februarie, în România, la întoarcerea în Italia acesta fiind testat pentru noul coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv.
Adevărul scrie că prefectul judeţului Dolj a declarat, marţi-seara, 25 februarie, că autorităţile din acest judeţ au identificat traseul parcurs de cetăţeanul italian diagnosticat cu noul coronavirus.
„Am constituit o celulă de criză. Până în momentul de faţă am reuşit să identificăm maşina care a fost închiriată de cetăţeanul italian, am reuşit să identificăm persoanele care au stat în preajma cetăţeanului italian în avion când a venit şi când a plecat.
Am identificat traseul mai simplist, pentru că el poate să ştie ce a făcut în cele patru zile. Din data de 18, la ora 23.45, a aterizat avionul, a preluat maşina închiriată şi a plecat direct la socri acasă, în judeţul Gorj. S-a întors în data de 22, a predat maşina reprezentantului firmei de la care a închiriat-o, s-a urcat în avion şi a plecat în Italia.
În momentul de faţă noi facem demersuri către compania aviatică pentru identificarea, pentru CNP-urile celor care au stat în preajma cetăţeanului italian. Este vorba despre 22 pasageri la dus, 22 întors. Cei 44 plus cele 7 stewardese urmează să fie contactaţi de Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi să li se facă analizele”, a declarat prefectul de Dolj, Narcis Purcărescu.
Autorităţile au mai stabilit că din cadrul firmei de închirieri auto doi angajaţi au intrat în contact direct cu cetăţeanul italian care a manifestat semne de boală la întoarcerea din Italia.
![]() |
EUR | 21.1921 | 0.4579% |
![]() |
USD | 17.4521 | 0.2130% |
![]() |
RUB | 0.2364 | -0.1267% |
![]() |
RON | 4.3476 | 0.4482% |
![]() |
UAH | 0.6167 | 0.0324% |
Vezi si alte valute |
CCM pronunță decizia sesizării privind statutul limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova
Medicul moldovean Nicolae Glavan, supranumit „Om-Enciclopedie”, s-a stins din viață
Alexandru Slusari: Moldova este condusă de câteva grupări criminale și Doamne Ferește! dacă s-ar uni
(VIDEO) Fundația lui Navalnîi a publicat investigația despre „palatul lui Putin”
Morgenstern vine la Chișinău! Prețul unui bilet începe de la 400 de lei
Un oficial rus dă de înțeles Maiei Sandu cum poate fi „anulată” datoria Transnistriei pentru gaze
Învestirea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu
Manifest în fața Președinției, la sosirea președintelui României, Klaus Iohannis