Logo Realitatea.md

Trei membre ale CSM, din rândul profesorilor, cu o reacție: „Consiliul nu poate fără stăpân”

26 Noiembrie 2020, 18:48 // Societate

Urmare a mediatizării opiniei unor membri CSM referitoare la constituționalitatea Legii nr.193/2019  urmare a implementării căreia s-a extins componența acestui organ suprem de autogestionare a sistemului judecătoresc, precum și a unor acrobații juridice ale unui fost membru CSM, câțiva profesori au ținut să valorifice dreptul la replică. „CSM FĂRĂ STĂPÂN NU POATE!”, scrie într-o declarație de presă.

Realitatea.md a decis să publice reacțiile integral, după cum urmează:

Carolina CIUGUREANU-MIHAILUȚĂ, doctor, conferențiar universitar, membru CSM

Exprimând respect pentru autori, formulăm opinie disidentă vis-a-vis de sesizarea acestora. Abstractizându-ne de la faptul că sesizarea ne vizează personal, motiv ce, de altfel, justifică neparticiparea noastră la examinarea subiectului în cauză în ședința Plenului CSM, tratând această speță din perspectivă teoretică, considerăm că aceasta nu întrunește condițiile de admisibilitate la Curtea Constituțională, or pretinsele critici de neconstituționalitate pe care le formulează vizează probleme de legalitate care nu țin de competența Curții Constituționale. Reținem, Parlamentul RM are dreptul constituțional, fundamentat prin art. 123(2) din Constituția RM, de a reglementa modul de organizare și funcționare al CSM prin lege organică. Manifestăm înaltă considerațiune pentru Curtea Constituțională. Evident, oricare va fi soluția speței, ne vom conforma acesteia. Susținem, însă, că sesizarea urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Cu referire la opinia formulată de către membrii CSM din rândul judecătorilor, respectând dreptul acestora la libera opinie, reținem cu mare regret că aceasta poartă un caracter vădit polarizant, agresiv, manipulator, cu conținut juridic eronat, care trădează anumite acțiuni orchestrate. Regretăm faptul că timpul, energia și priceperea necesare pentru acțiuni fezabile administrării eficiente a sistemului judecătoresc sunt canalizate de către unii membri CSM spre destabilizarea activității CSM, compromiterea sistemului judecătoresc, dezvoltarea loialităților dubioase și fortificarea corporativismului. Este indubitabil faptul că unii membri CSM  își doresc revenirea la CSM-ul statului capturat!

Elena BELEI, doctor, conferențiar universitar, membru CSM

Dincolo de respectul pe care îl am pentru autorii oricărei sesizări la Curtea Constituțională, trebuie să constat cu regret că această sesizare comportă un temei politic mai intens promovat decât unul juridic. În calitate de profesor titular de drept, analizez miza acestei sesizări și, în cazul în care Curtea Constituțională o va admite, identific doar riscuri majore pentru sistemul judecătoresc.  Revenirea CSM-lui la vechea componență va readuce întreg sistemul judecătoresc în situația capturată în care a planat până la redresarea componenței acestuia în 2020. Majoritatea membrilor CSM din rândurile judecătorilor sunt direct responsabili de dezastrul în care a ajuns sistemul judecătoresc, contribuind de-a lungul câtorva mandate prin decizii neinspirate la servaj politic. Prezența profesorilor care acum pledează și votează în Plenul CSM conform propriilor convingeri, alterând votul unanim, care până nu demult deriva exclusiv din doleanțele stăpânilor justiției, a creat un mare disconfort pentru colegii noștri judecători. Profesorii din CSM au început a deconspira scheme frauduloase, interese de grup, promovare de personaje compromise, activitate lipsită de coerență și transparență. Păcat că actorii politici depun diligență orientată eronat spre regres, or, atât CSM-ul, cât și sistemul judecătoresc nu au cale întoarsă, trebuie să avansăm indiferent de opțiunile și accentele politice.

Valentina COPTILEȚ, doctor, conferențiar universitar, membru CSM

Dintotdeauna membrii CSM profesori titulari de drept, ca și judecătorii Curții Supreme de  Justiție au fost desemnați de către Parlament. Dacă o să-i stigmatizăm politic pe toți cei care ocupă funcții, conform hotărârilor Parlamentului, nu o să reușim niciodată să construim un stat în care cele trei puteri conlucrează constructiv. Considerăm că, Legea, supusă controlului de constituționalitate, nu contravine nici unei prevederi constituționale. Readucerea periodică în vizorul opiniei publice a acestui subiect, manipulând cu opinii ale Comisiei de la Veneția,  despre cum ar fi corect să se modifice Constituția, nu face decât să pună presiune pe profesorii care activează actualmente în CSM.

Pretinsa inamovibilitate a mandatului de membru CSM, aplicată exclusiv judecătorilor, generează suficientă nedumerire în întreaga comunitate de juriști. Mai mult ca atât, aceste inadvertențe apar și referitor la interdicțiile, stabilite prin lege, pentru profesorii titulari de a ocupa funcții de conducere în CSM. Deși unele interdicții au fost recent excluse, nedumeriri apar față de poziția ostilă a membrilor CSM din rândul judecătorilor față de modificările operate, deși votul nostru e egal cu cel al judecătorilor. În această speță colegii noștri nu mai apelează la părerile Comisiei de la Veneția, care în Raportul cu privire la numirile judiciare, adoptat în 2007, recomandă alegerea președintelui Consiliului Judiciar din rândul membrilor care nu sunt judecători, considerând că  asemenea soluție ar putea institui un echilibru între condiția asigurării independenței președinției și condiția evitării posibilelor tendințe corporatiste în cadrul Consiliului (opinie reiterată și în speța Consiliul Judiciar al Macedoniei de Nord, al Albaniei, al Armeniei etc.). Mai mult, se creează impresia că membrii actuali ai CSM-ului din rândul judecătorilor sunt mai obsedați de interese politice decât de problemele sistemului judecătoresc. Apare dilema: cine totuși sunt influențați politic? – noi,  profesorii titulari, care  prezentăm deschis și public opiniile noastre sau dumnealor,  judecătorii, care nu se expun nici într-un mod când adoptă hotărâri. Apare și o întrebare retorică față de unii deputați: de ce nu au contestat din start, în martie curent, la Curtea Constituțională această Lege?

Dar, Vă asigurăm că independența decizională și libertatea de gândire și exprimare a profesorilor nu va fi afectată nici într-un fel de Hotărârea Curții Constituționale, indiferent care va fi ea.

Amintim că ZdG.md a scris că Ion Postu, care la 20 noiembrie 2019 și-a prezentat demisia din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din rândul profesorilor de drept titulari, solicită să fie repus în funcție. Acesta își motivează cererea prin faptul că Parlamentul nu i-a aprobat demisia până în prezent, asta deși în martie 2020 Legislativul a numit un alt profesor de drept titular în absența unui loc vacant.  Într-o adresare transmisă joi, 19 noiembrie, de membrii judecători ai CSM în adresa Curții Constituționale (CC) se precizează că demisia lui Ion Postu din funcția de membru din rândul profesorilor nu a fost aprobată de Parlament și că un alt profesor a fost numit în absența locului vacant.

Citeste tot despre: CSM, dreptul la replică
  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.9571 -0.2024%
USD USD 17.2856 0.0243%
RUB RUB 0.2352 -0.2545%
RON RON 4.3004 -0.2112%
UAH UAH 0.6156 -0.0974%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile