Logo Realitatea.md

Trei tineri, reținuți cu 0,5 kg de marijuana și 150 de pastile psihotrope, de circa 200.00 de lei. Riscă 15 ani de închisoare

24 Ianuarie 2020, 17:33 // Societate

Trei tineri cu vârstele cuprinse între 20 și 25 de ani au fost reținuți preventiv pentru 72 ore, iar procurorii urmează să solicite plasarea acestora în arest pentru 30 de zile, pentru cultivarea plantelor de cânepă, prelucrarea și comercializarea marijuanei, precum și de contrabanda cu stupefiante. Totodată, în cadrul unor percheziții desfășurate la domiciliile suspecților, polițiștii au ridicat plante de cânepă uscate, pregătite pentru prelucrare, mai multe pungi cu marijuana, obiecte destinate producerii, prelucrării și consumului drogurilor.

foto: politia.md

Ofițerii de investigație din cadrul Direcției Antidrog ai Inspectoratului Național de Investigații și cei de urmărire penală ai IP Rîșcani, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Rîșcani, au documentat activitatea infracțională grupului și au acumulat probe, precum că aceștia au procurat utilaj pentru creșterea plantelor de canabis în condiții de laborator, timp de o lună. Astfel, oamenii legii au aflat că tinerii au amenajat laboratorul într-un apartament, unde cultivau, prelucrau și repartizau marijuana in doze de consum.

La data de 21 ianuarie, având informația precum că unul din membrii grupului intenționează să transporte o cantitate de droguri pentru comercializare, ofițerii antidrog, în comun cu procurorii, au efectuat un șir de acțiuni de urmărire penală, fiind reținuți cei trei indivizi.

Astfel, polițiștii au ridicat de la domiciliul unui membru o cantitate de aproximativ 0,5 kg de marijuană, iar la domiciliul unei alte persoane peste 150 de pastile psihotrope de tip Subutex și Alprazolam aduse pe cale de contrabandă din Franța. Drogurile erau realizate cu 100-150 lei per gram de marijuana, iar o pastilă de Subutex cu 800-1.000 lei. Astfel, dacă aceștia își realizau scopul criminal urmau să obțină un venit de aproximativ 200.000 de lei.

În cazul în care le va fi demonstrată vina de „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”, aceștia riscă între 7 și 15 ani închisoare.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5261 -0.3852%
USD USD 16.7700 0.6331%
RUB RUB 0.2176 -0.9558%
RON RON 4.0054 -0.6917%
UAH UAH 0.5935 0.4060%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile