Logo Realitatea.md

Turismul din Turcia, pus pe brânci de Coronavirus. Numărul turiștilor străini veniți în aprilie de peste 135 ori mai mic decât în 2019

22 Mai 2020, 19:28 // Life

Industria turismului din Turcia aproape s-a oprit. În aprilie, numărul vizitatorilor străini a scăzut cu 99%, comparativ cu perioada similară din 2019, din cauza restricţiilor de călătorie adoptate pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Luna trecută, au sosit în Turcia 24.238 de turişti străini, faţă de 3,29 milioane în aprilie 2019, arată datele publicate vineri de Ministerul Turismului.

În primele patru luni din acest an, numărul vizitatorilor străini a scăzut cu peste 50%, la 4,3 milioane, de la 8,7 milioane în perioada similară din 2019.

În perioada ianuarie-aprilie 2020, cei mai mulţi vizitatori străini - 2,3 milioane - au fost în Istanbul.

În primele patru luni din acest an, cei mai mulţi turiştri străini au sosit din Bulgaria aproape 400.000 - şi Germania - peste 356.000.

Anul trecut, Turcia a fost vizitată de 45 milioane turişti, iar veniturile din turism au fost de aproximativ 34,5 de miliarde de dolari.

Din această săptămână, autorităţile de la Ankara primesc din nou solicitări de peste hotare pentru reluarea serviciilor de turism medical pentru străini.

Ministerul turc al Sănătăţii a pregătit directivele referitoare la criteriile de intrare în ţară, tratare şi externare a pacienţilor şi însoţitorilor lor neinfectaţi cu coronavirusul de tip nou SARS-CoV-2.

Între cele 31 de state se numără România, Marea Britanie, Germania, Irak şi Rusia, iar tratamentele disponibile acoperă o gamă largă, de la chirurgie oftalmologică la transplant de organe şi cardiologie.

Separat, hotelurile din Antalya au început pregătirile pentru redeschiderea activităţii, respectând criteriile de siguranţă.

Din 27 martie, Turcia a oprit toate zborurile internaţionale, pentru a stopa răspândirea pandemiei. Operatorul aerian Turkish Airlines a extins săptămâna aceasta suspendarea zborurilor sale internaţionale până în 10 iunie, cele interne fiind suspendate până în 4 iunie. Ambele fuseseră anterior suspendate până în 28 mai.

Numărul de cazuri de COVID-19 a ajuns la 153.548 în Turcia, iar numărul de decese este de 4.249. Autorităţile de la Ankara au adoptat măsuri din ce în ce mai stricte pentru a stopa răspândirea epidemiei.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4009 -0.0330%
USD USD 17.6277 -0.5091%
RUB RUB 0.2486 -0.4405%
RON RON 4.0060 -0.0150%
UAH UAH 0.6555 -0.3345%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile