Logo Realitatea.md

Ucraina, Rusia și UE au ajuns la o înțelegere preliminară privind tranzitul gazului pentru anii viitori

20 Decembrie 2019, 09:26 // Actualitate

Ucraina, Federația Rusă și Uniunea Europeană au ajuns la o înțelegere preliminară cu privire la tranzitul gazelor naturale, ca urmare a negocierilor trilaterale, care au avut loc joi, 19 decembrie la Berlin. Astăzi, aceste înțelegeri urmează să fie confirmate la nivelul conducerii Ucrainei și Rusiei.

Foto Simbol

Publicația ucraineană unian.net scrie cu referire la vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, că oficialul nu a oferit detalii referitor la înțelegerile la care s-a ajuns. „Am ajuns la un acord referitor la toate chestiunile cheie. Acestea sunt noutăți foarte bune pentru Ucraina, Europa, Rusia, pentru piața de gaze”, a declarat oficialul în cadrul unui briefing de presă.

La rândul său, ministrul ucrainean al energeticii și protecției mediului, Alexei Orjeli, a menționat că părțile au pregătit calitativ proiectul final al acordului, fapt care apropie țările de semnarea acordurilor finale.

Contractul privind tranzitarea gazului rusesc prin teritoriul Ucrainei expiră pe 31 decembrie. Anterior, autoritățile moldovenești s-au declarat optimiste că, și după 1 ianuarie, gazul rusesc va ajunge în Republica Moldova prin Ucraina. Acestia mai anunțau că Republica Moldova are semnate contractele necesare pentru un eventual scenariu alternativ.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.3029%
USD USD 17.3920 -0.6058%
RUB RUB 0.2515 -1.3339%
RON RON 4.0272 -0.1908%
UAH UAH 0.6518 -0.1991%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile