Logo Realitatea.md

Udrea și Bica, cu recurs la arestul preventiv. Declarația şefului Interpol legată de copilul fostei ministre

05 Octombrie 2018, 13:36 // În lume

Avocatul Veronel Rădulescu a declarat că Elena Udrea şi Alina Bica au declarat recurs la decizia de arestare luată de o instanţă din Costa Rica, susţinând că procedura de extrădare este complexă, scrie Agerpres.

Foto: Capital

„Au calea de atac a recursului faţă de decizia judecătorilor din Costa Rica care a fost luată ieri, recurs care a fost şi declarat deja şi urmează ca în zilele următoare să fie judecat. Procedura de extrădare este complexă. În perioada următoare, statul român trebuie să trimită întreaga documentaţie care stă la baza cererii de extrădare.

Tot în cadrul acestei proceduri, vor fi formulate apărări de către avocatul Elenei Udrea din Costa Rica. Vor fi invocate aspecte privind statutul de refugiat pe care l-a obţinut în Costa Rica, privind starea ei de proaspătă mămică şi că trebuie să crească un copil care are cetăţenia costaricană. Apărări privitoare la procedurile judiciare care s-au desfăşurat în România şi în baza cărora a fost condamnată, proceduri prin care i s-au încălcat drepturi fundamentale, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare.

Cererea de arestare preventivă a avut la bază un mandat internaţional de arestare. Fondul cererii de extrădare nu se putea judeca ieri. Ieri s-a judecat doar forma în care va fi prezentată instanţei pentru judecarea cererii de extrădare”, a spus Veronel Rădulescu, care este avocatul Elenei Udrea în România.

Acesta a mai făcut referire şi la declaraţia şefului Interpol din Costa Rica, care a spus că a avea un copil nu reprezintă un impediment pentru extrădare: „Şeful Interpol nu ia decizii în justiţia din Costa Rica, iar declaraţiile unui reprezentant al Interpol nu au pentru mine o valoare juridică de adevăr, aşa cum va avea hotărârea judecătorească dată de către o instanţă a statului respectiv. Este o chestiune de interpretare. Am auzit că impediment la extrădare ar fi doar dacă ar exista un copil, cetăţean costarican, care are un tată costarican. Nu ştiu. Sunt chestiuni de nuanţă care vor fi analizate”.

Amintim că șeful biroului Interpol Costa Rica, Gustavo Chinchilla, a anunţat joi că Elena Udrea şi Alina Bica se află în arest preventiv pentru două luni în centrul penal Vilma Curling în aşteptarea procesului de extrădare. 

Autorităţile din Costa Rica le-au reţinut pe Elena Udrea, fosta ministră a României, şi pe Alina Bica, fosta șefă a DIICOT (VIDEO)

Oficialul costarican a adăugat că a avea un copil nu reprezintă un obstacol pentru finalizarea procesului de extrădare „cel puţin până în acest moment”. Tot el a precizat totodată că „la final de august, început de septembrie", un judecător costarican a validat mandatul internaţional de arestare, iar în perioada care a urmat până la reţinere s-a realizat o supraveghere tipică pentru aceste cazuri”.

Fosta ministră Elena Udrea a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată definitiv de magistraţii Înaltei Curţi la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care era acuzată de favorizarea făptuitorului. 

CITEȘTE ȘI:

Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire generală, după condamnarea la șase ani cu executare

Elena Udrea a născut cu o lună mai devreme! Primele declarații

Citeste tot despre: Alina Bica, avocat, Elena Udrea, extrădare
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3855 0.0005%
USD USD 17.4778 -0.1480%
RUB RUB 0.2737 0.2564%
RON RON 4.0577 -0.0123%
UAH UAH 0.7329 0.2462%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile