Logo Realitatea.md

UE și țările Parteneriatului Estic își consolidează cooperarea în ceea ce privește mediul, economia circulară și politicile climatice

11 Octombrie 2018, 12:33 // Actualitate

La Luxemburg a avut loc cea de-a doua reuniune ministerială pe subiecte privind mediul și schimbările climatice, organizată în comun de Comisia Europeană și Președinția austriacă a Consiliului Uniunii Europene. UE și țările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina) s-au întrunit pentru a trece în revistă progresul în atingerea obiectivelor și priorităților stabilite în cadrul primei reuniuni ministeriale din 2016.

Karmenu  Vella, Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, a declarat: „Cooperarea noastră în materie de mediu cu țările Parteneriatului estic este mai puternică ca niciodată. Au fost puse în aplicare numeroase acțiuni și au fost înregistrate progrese în ceea ce privește legislația în materie de mediu. Trebuie întreprinse eforturi suplimentare pentru punerea în aplicare a noii legislații și integrarea principiilor de mediu și a principiilor economiei circulare în alte domenii de politică, și am convingerea că asistența UE în acest domeniu va contribui la obținerea unor rezultate concrete.”

Miguel  Arias Cañete, Comisarul pentru politici climatice și energie, a declarat: „Anul 2018 este un an foarte important pentru politicile climatice. În cadrul conferinței internaționale privind schimbările climatice, care va avea loc în Polonia în luna decembrie, va trebui să operaționalizăm Acordul de la Paris privind schimbările climatice prin convenirea normelor necesare pentru a-l pune în aplicare. La rândul său, comunitatea internațională va trebui să ia măsuri hotărâte, tot mai ambițioase, pentru a acoperi decalajul rămas în vederea atingerii obiectivelor convenite la Paris. Reuniunea de astăzi a ajutat UE și partenerii săi estici să își unească forțele în fața acestei provocări.” 

Elisabeth  Köstinger, ministrul federal al sustenabilității și turismului din Austria, a declarat: „Cea de-a doua reuniune ministerială comună a fost fructuoasă și constructivă. De la ultima reuniune comună, care a avut loc în 2016, s-au înregistrat progrese importante în țările din Parteneriatul estic. Cu toate acestea, provocările transfrontaliere în materie de mediu și schimbări climatice necesită în continuare atenția noastră comună pentru a alinia dezvoltarea economică la consolidarea standardelor de mediu. Așteptăm cu interes continuarea cooperării cu partenerii estici.”

Miniștrii au recunoscut progresele înregistrate din 2016, în special în ceea ce privește ratificarea Acordului de la Paris și schimbările politice și legislative referitoare la apă, economia verde, gestionarea durabilă a pădurilor și evaluările impactului asupra mediului. Aceștia au salutat, de asemenea, implicarea amplă a părților interesate în abordarea principalelor îngrijorări de mediu, cu accent în special pe provocări și oportunități asociate cu tranziția la economia circulară și gestionarea sustenabilă a deșeurilor. Miniștrii au reafirmat necesitatea de a acorda în continuare un loc prioritar mediului și politicilor climatice pe agenda politică și cea economică. 

UE va continua să ofere sprijin țărilor Parteneriatului Estic pentru modernizarea economiilor, cu accent pe acțiuni în domeniul mediului, economiei circulare și climei pentru a reduce emisiile, prin intermediul unor programe noi finanțate de UE întitulate „EU4Environment” și „EU4Climate”.

Programul EU4Environment (cu finanțare UE în valoare de 19,5 milioane EUR) are scopul de a ajuta țările din Parteneriatul estic să își păstreze capitalul natural și să sporească bunăstarea populației în ceea ce privește mediul. Programul EU4Climate (cu finanțare UE în valoare de 8 milioane EUR) este conceput pentru a sprijini punerea în aplicare a Acordului de la Paris privind schimbările climatice și a îmbunătăți politicile și legislația din domeniul schimbărilor climatice.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6471 -0.2158%
USD USD 16.9686 -0.1812%
RUB RUB 0.2590 0.4655%
RON RON 4.2084 -0.3905%
UAH UAH 0.6075 -0.1151%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile