Logo Realitatea.md

Un fost vicedirector SIS, reținut în cazul expulzării profesorilor turci. Directorul BMA - pus sub învinuire

06 Septembrie 2019, 17:18 // Actualitate

Un fost vicedirector al Serviciului de Informații și Securitate a fost reținut și pus sub învinuire, iar directorul Biroului Migrație și Azil - pus sub învinuire și înaintat demers, privind suspendarea provizorie din funcție, în cazul expulzării celor șapte profesori turci, anunță PG și SPIA într-un comunicat, fără a oferi numele acestora. Director al BMA este Olga Poalelungi, iar anterior în presă s-a discutat despre ex-vicedirectorul SIS Alexandru Baltaga.

Cauza penală privind excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, de către factori de decizie din cadrul Biroului Migrație și Azil al MAI și SIS, în cazul declarării drept persoane indezirabile şi îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a şapte cetăţeni ai Turciei este instrumentată de Procuratura mun. Chișinău, Oficiul Principal, în cooperare cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI și Serviciului de Informații și Securitate (SIS).

Potrivit comunicatului, temei pentru pornirea respectivei cauze penale au servit materialele anchetei de serviciu, efectuate de SPIA al MAI, precum şi hotărârea de condamnare a statului nostru la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru încălcarea drepturilor cetăţenilor turci, îndepărtaţi în luna septembrie anul 2018, din Republica Moldova în Turcia.

Liceul Orizont, la un an de la cazul celor 7 profesori turci: Moldova nu a putut demonstra că este un stat de drept...

Prin hotărârea din 11 iunie 2019, CEDO a constatat violarea articolelor 5.1 şi 8 din Convenţia pentru Drepturile Omului şi a obligat Guvernul Republicii Moldova să achite 125.000 de EURO pentru cinci cetăţeni turci, ale căror drepturi au fost încălcate, ceia ce constituie un prejudiciu în proporţii deosebit de mari, cauzat intereselor publice.

Astfel, la 5 septembrie curent, în cadrul acestei cauze penale a fost înaintată învinuirea directorului Biroului Migrație și Azil (BMA) pentru depășirea atribuțiilor de serviciu soldate cu urmări grave, cu solicitarea către MAI privind suspendarea din funcţie, aplicându-i măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara.

Totodată, astăzi, la 6 septembrie, un ex-director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), a fost reținut preventiv pe un termen de 72 ore și pus sub învinuire, pentru depășirea atribuțiilor de serviciu soldate cu urmări grave.

În continuare, se efectuează acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, în scopul stabilirii implicării şi a altor persoane cu tangenţă la caz.

Amintim că, la începutul ședinței Guvernului din 4 septembrie, premierul Maia Sandu a menționat că există probe care demonstrează că deciziile abuzive în cazul profesorilor turci au fost luate de către fostul director SIS Vasile Botnari și adjunctul acestuia Alexandru Baltaga.

La același subiect:

UPDATE! Operațiunea SIS: Șapte cetățeni străini au fost expulzați din Republica Moldova (VIDEO)

Precizare SIS privind operațiunea antitero: „Persoanele nu au fost reținute, ci doar expulzate”

Andrian Candu, despre cei 7 cetățeni turci: Dosarele sunt încă de prin anul '98, nu are legătură cu actuala conducere a Moldovei sau a Turciei (VIDEO)

Dodon, după operațiunea SIS: „Au fost expulzări mai urâte, pe criterii strict politice”

Decizia CEDO în cazul profesorilor turci expulzați din Republica Moldova

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3318 -0.2770%
USD USD 17.4278 -0.2861%
RUB RUB 0.2735 -0.0731%
RON RON 4.0444 -0.3278%
UAH UAH 0.7347 0.2456%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile