Logo Realitatea.md

Ultima oră! Numărul cazurilor de Coronavirus în Moldova a ajuns la 80

21 Martie 2020, 17:25 // Actualitate

Încă 14 cazuri de infectare cu Coronavirus au fost înregistrate azi. Astfel, numărul total al persoanelor infectate cu COVID-19 în Republica Moldova a ajuns la 80. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, după ședința de azi a Centrului Unic de Comandă.

Potrivit ministrei Dumbrăveanu, astăzi au fost procesate 111 probe. Astfel, 14 dintre probe s-au dovedit a fi pozitive, 11 dintre care sunt cu transmitere locală, iar alte trei de import - din Ucraina și Franța.

„„Cifra totală a cazurilor înregitrate este de 80 de persoane care sunt infectate”, a precizat Viorica Dumbrăveanu.

Printre persoanele infectate sunt doi cetățeni din regiunea transnistreană, acestea fiind primele două cazuri înregistrate în stânga Nistrului.

La fel, două persoane confirmate pozitiv astăzi fac parte din grupul de persoane care au mers în excursie în Ucraina, la Mănăstirea Poceaev.

Încă două cazuri au fost înregistrate la persoane care au participat la o procesiune funerară la care a participat o persoană infectată revenită din Marea Britanie.

Totodată, astăzi au fost testați pozitiv la COVID-19 doi adolescenți.

Cât ține de studenții din căminele UTM, 20 dintre care au fost internați aseară, iar alții doi pe parcursul zilei de astăzi, testele au infirmat prezența virusului de tip nou, având o stare de sănătate satisfăcătoare. Astfel, aceștia vor merge acasă, fără a mai trece pe la căminul studențesc, fiind nevoiți să respecte regimul de autoizolare la domiciliu.

Alți studenți care au rămas în cămine, sunt supuși unui regim de autoizolare,cel mult câte unul în odaie, sunt sub supravegherea asistenței medicale primare și se evită orice contact între ei. În caz de necesitate, va interveni și Asistența Medicală Prespitalicească Urgentă.

Vedeți și: Peste 20 de studenți din căminul UTM, internați aseară cu suspecție de Coronavirus

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1288 0.0353%
USD USD 18.6369 1.1331%
RUB RUB 0.2437 3.7905%
RON RON 4.1677 0.0312%
UAH UAH 0.6846 2.3471%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile