Logo Realitatea.md

Un agent economic, REȚINUT de CNA! Livra carne cantinei Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare” cu certificat sanitar-veterinar falsificat

11 Februarie 2017, 09:14 // Societate

Administratorul unui agent economic din capitală a fost reținut de CNA și procurorii anticorupție. Bărbatul a încercat să mituiască un ofițer SPIA al MAI și este acum cercetat penal pentru corupere activă.

Foto simbol: sistemafaep.org.br

Ofițerul SPIA a sesizat CNA printr-un denunț în care declară că administratorul întreprinderii ce livra carne de bovină cantinei Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”, unde acesta efectua un control, i-ar fi oferit 8 000 de lei pentru a nu investiga faptul falsificării certificatului sanitar-veterinar.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, bănuitul a fost prins în flagrant delict în momentul transmiterii banilor. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și se află în Izolatorul de urmărire penală al CNA, iar în privința lui urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

A fost pornită o cauză penală, iar dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale.

Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3655 -0.0057%
USD USD 17.3815 -0.0856%
RUB RUB 0.2729 0.3678%
RON RON 4.0681 -0.0933%
UAH UAH 0.6992 0.8219%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile