Logo Realitatea.md

Un alt cetățean al Republicii Moldova, răpit de autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol în această dimineață

29 Octombrie 2020, 17:00 // Actualitate

Un cetățean al Republicii Moldova din stânga Nistrului a fost răpit în această dimineață de reprezentanții structurilor de la Tiraspol. Cazul a avut loc pe podul dintre localitățile Sănătăuca și Camenca, în timp ce persoana se deplasa spre locul de muncă. Potrivit Comisiei Unificate de Control, cetățeanul moldovean a fost urcat cu forța într-un automobil și transportat într-o direcție necunoscută, iar despre locul aflării lui și despre starea în care se află nu se cunoaște nimic.

foto simbol

„Acest caz revoltător de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului și de sfidare a actelor de bază ale operațiunii de pacificare se adaugă la lista fărădelegilor comise pe parcursul lunii octombrie de așa-numitul „mgb” în sectorul de Nord al Zonei de Securitate, iar delegația Republicii Moldova consideră că a fost posibil inclusiv datorită toleranței unor membri ai Comisiei care refuză chiar și punerea în ordinea de zi a problemei în cauză”, se arată într-un comunicat al Delegației autorităților constituționale a Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.

„Pentru noi este important să eliminăm din perimetrul de responsabilitate a Forțelor Mixte de Pacificare structurile de forță, care nu au dreptul să se afle acolo, iar prin aceasta să excludem sechestrarea oamenilor și îngrădirea liberei circulații”, a notat conducătorul delegației Republicii Moldova. El a cerut eliberarea imediată și necondiționată a tuturor cetățenilor sechestrați în Zona de Securitate și deținuți ilegal de structurile subordonate Tiraspolului.

Amintim că în dimineața zilei de 7 octombrie, a fost răpit polițistul Andrei Amarfi, angajat în cadrul Inspectoratului de Poliție Florești care activa la frontiera administrativă Sănătăuca - Japca. Soția acestuia a anunțat conducerea Inspectoratului de Poliție Florești că, noaptea, mai multe persoane necunoscute i-ar fi spart geamurile locuinței sale din Camenca. Ea și-a telefonat soțul să-i spună despre asta.

Ultimul, în vârstă de 41 de ani, angajat la Inspectorat, a venit la fața locului.

Odată sosit, în curtea casei, au dat buzna fie aceleași persoane necunoscute care au spart geamurile, fie altele, îmbrăcate în haine cu inscripția MGB. L-au imobilizat pe bărbat și l-au urcat într-o mașină, deplasându-se într-o direcție necunoscută.

Inițial, Procuratura raionului Florești a inițiat o cauză penală pe faptul răpirii unei persoane și uzurpare de calități oficiale de către angajaţii structurilor de forţă ale autoproclamatei rmn. SIS-ul nostru a identificat angajații așa-numitului minister al securității de la Tiraspol, care au participat la răpire.

A doua zi, 8 octombrie, MAI-ul nostru a informat că, noaptea trecută, reprezentanții structurilor de forță neconstituționale din regiunea transnistreană au pătruns ilegal în casa angajatului IP Florești, din orașul Camenca, sub pretextul unor percheziții. La fel, au anunțat despre încă un caz de răpire - Adrian Glijin - care a avut loc în aceeași zi cu cel al polițistului.

Totodată, ulterior s-a aflat că pe lângă polițistul sechestrat au mai fost răpite și alte persoane, printre care și un angajat al ASP. 

La același subiect:

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5541 0.2228%
USD USD 17.2383 0.0546%
RUB RUB 0.2261 -0.7898%
RON RON 4.2182 0.2329%
UAH UAH 0.6047 -0.1651%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile