

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a trimis astăzi în judecată al 14-lea dosar de acuzare a 5 foşti membri ai Comitetului de creditare ai BC “Banca de Economii” SA - Gacikevici Grigore, Vizitiu Ana, Mişov Alexandr, Belibov Leonid și Bejenari Mihail - pentru încălcarea regulilor de creditare cu cauzarea instituţiei financiare a daunelor în proporţii deosebit de mari.
Din materialele acumulate de procurori în cadrul dosarului reiese că, în intervalul anilor 2007 - 2012 fostul preşedinte, în coparticipare cu alţi patru membri ai Comitetului de Creditare al BEM, au acordat credite neperformante pentru 52 de agenţi economici în sumă totală de circa 2,2 miliarde de lei. Deşi, potrivit legislaţiei, intervenţia Comitetului de Creditare se impunea şi acordarea creditelor urma a fi stopată cu recuperarea imediată a mijloacelor financiare acordate, inculpaţii nu au întreprins acţiuni în acest sens, prejudiciind instituţia bancară în proporţii deosebit de mari.
Fostul preşedinte al Comitetului de creditare al BC “Banca de Economii” SA şi-a recunoscut vina în cele incriminate de procurori.
În total, Procuratura Anticorupţie a expediat în instanţa de judecată 14 cauze penale de învinuire a inculpaţilor de comiterea mai multor episoade de acordare a creditelor neperformante din sursele BEM. Actualmente, fostul preşedinte al Comitetului de Creditare al BEM se află în arest preventiv, iar complicii săi sunt cercetaţi în stare de libertate.
În scopul recuperării prejudiciului cauzat Băncii de Economii au fost aplicate mai multe sechestre, inclusiv asupra bunurilor ce aparţin cu drept de proprietate învinuiţilor.
Pentru aceste infracţiuni norma penală prevede amendă sau închisoare de până la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
Urmărirea penală pe alte episoade ce vizează acordarea, în diferite perioade, a creditelor neperformante de către Banca de Economii este în desfăşurare.
Realitatea.md amintește că zilele trecute, Procuratura Generală a făcut publică strategia de recuperare a mijloacelor financiare din cele trei bănci fraudate (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank). Este vorba de intenția de recuperare a peste 10 miliarde de lei. În strategie sunt prezentate două grupuri mari de persoane care ar fi contribuit la fraudarea celor trei bănci. Este vorba de grupului fostului președinte al Băncii de Economii, Grigore Gacikevici și grupul din care fac parte actualul primar de Orhei, Ilan Șor, fostul premier Vlad Filat și controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.
Evaluarea și valorificare bunurilor infracționale care vor fi stabilite și identificate de către angajații Agenției de recuperare a bunurilor infracționale se va efectua în baza legii cu privire la ARBI și a unui regulament, care urmează a fi aprobat de Guvern.
VEZI ȘI:
![]() |
EUR | 21.3163 | 0.0000% |
![]() |
USD | 17.9679 | 0.0000% |
![]() |
RUB | 0.2326 | 0.0000% |
![]() |
RON | 4.3341 | 0.0000% |
![]() |
UAH | 0.6437 | 0.0000% |
Vezi si alte valute |
Aureliu Ciocoi - presat să semneze un pașaport diplomatic unui fost demnitar cu probleme penale
Ion Chicu se pocăiește: Bineînțeles că regret aceste lucruri
(VIDEO 18+) Un bărbat a murit incinerat de viu după ce a sărit într-un cuptor de topire a oțelului
(FOTO) Imagini exclusive al noului concept de tanc din Rusia ce îngrozește forțele NATO
Dezvăluiri intrigante. Alexandru Jizdan, despre politicieni cu legături în lumea criminală
Andrei Năstase ar risca amendă de 500 de euro pentru live-ul de ieri de pe o stradă din Frankfurt
Scriitorul Nicolae Dabija, condus pe ultimul drum
Parlamentul se întrunește în ședință plenară
Judecătoarea care a fost reținută astăzi pentru „trafic de influență”. DETALII