Logo Realitatea.md

Un avocat, care candidează la alegerile parlamentare, a venit cu un avertisment către judecători, procurori și clienți de-ai săi

11 Februarie 2019, 08:10 // Alegeri

Viorel Savva, candidatul independent la funcția de deputat pe circumscripția nr. 51, SUA, Canada, care este avocat de profesie, a devenit cunoscut după ce a venit cu un mesaj către procurori, judecători și clienții săi.

Foto: Viorel Savva/ Facebook

Acesta i-a îndemnat pe cei cu care a avut tangențe, în timpul activității sale, să contribuie financiar la campania sa electorală. În caz contrar, candidatul a promis că va face publice mai multe informații controversate exact a doua zi după alegerile parlamentare, preconizate pentru data de 24 februarie 2019.

„Am să spun câți bani am luat de la clienți, cât am transmis procurorilor și judecătorilor. Nu am să cruț pe niciunul. Am să prezint și probe”, a mai adăugat candidatul.

Viorel Savva a fost înregistrat cu nr. 3 pe listă. Pe aceeași circumscripție, a mai fost înregistrat oficial Ghenadie Moroșanu de la PDM (nr.1), Gaik Vartanean de la PSRM (nr.2), Valeriu Ghilețchi, candidat independent (nr.4); Rodica Rusu de la Partidul ȘOR (nr.5); Alexandrin Patron, candidat independent (nr.6); Gheorghi Grozav, candidat independent (nr.7); Dumitru Alaiba de la Blocul electoral ACUM DA PAS (nr.8); Valentin Ganea, candidat independent (nr.9); Oleg Bînzar, candidat independent (nr.10); Roman Palancica, candidat independent (nr.11) și Ana Vasilachi, candidată independentă (nr.12).

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3177 0.0637%
USD USD 17.1340 0.0105%
RUB RUB 0.2567 0.3126%
RON RON 4.0757 0.1327%
UAH UAH 0.6292 0.0159%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile