Logo Realitatea.md

Un bărbat de 40 de ani, reținut pentru șantajul altui bărbat! Comanditarul - soția victimei cu care se afla în proces de divorț (VIDEO)

14 Februarie 2020, 15:29 // Societate

Un bărbat de 40 ani, locuitor al Capitalei, a fost reținut de polițiști și procurori pentru șantaj și amenințare. Victima era șantajată sub pretextul deposedării de avere, iar comanditarul acțiunilor s-a dovedit a fi chiar soția victimei, cu care acesta se afla în proces de divorț.

foto: politia.md

Potrivit oamenilor legii, motivul acțiunilor ilegale este averea dobândită pe parcursul vieții în comun de către cei doi soți. Astfel, femeia de 36 de ani s-a adresat la suspect pentru ca ultimul, prin amenințări cu aplicarea violenței și moarte, să-l impună pe soțul său de 38 de ani să se dezică de casa de locuit, automobile și mai multe afaceri.

Astfel, urmărind scopul dobândirii bunurilor altei persoane prin șantaj, autorul infracțiunii, pe o perioadă de două luni, în comun cu alte persoane, amenința cu moartea și constrângere fizică și psihică, victima, dar și rudele acestuia.

La 13 februarie curent, datorită acțiunilor prompte ale polițiștilor, acțiunile ilegale ale bănuitului au fost prevenite. Astfel, în timpul unei întâlniri organizate în prealabil a victimei cu suspectul, însoțit de un alt bărbat în vârstă de 51 ani, într-un local din centrul Capitalei, primul a fost reținut în flagrant de către polițiști, cu suportul ofițerilor BPDS „Fulger”.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de șantaj, iar persoanele culpabile riscă închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă în mărime până la 67.500 lei.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.1487%
USD USD 16.7051 0.5641%
RUB RUB 0.2276 0.2202%
RON RON 4.0919 1.1645%
UAH UAH 0.6112 1.2927%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile