Logo Realitatea.md

Un bărbat fără semne de viață, găsit într-o grădină din Ștefan Vodă. Ce a constatat poliția la fața locului

19 Februarie 2019, 07:09 // Societate

Inspectoratul de Poliție Ștefan Vodă a fost alertat de urgență în ziua de ieri, pe la ora 12:57, de către un locuitor al satului Crocmaz. Cel din urmă a povestit că a zărit în grădina vecinului o persoană fără semne de viață.

Foto: Algonquin College

La fața locului, s-a deplasat poliția și medicul legist, care a stabilit că persoana neînsuflețită este un bărbat de 39 de ani, locuitor al aceluiași sat.

Mai mult, la examinarea preliminară, au fost depistate semne vizibile de moarte violentă.

Într-un final, în urma măsurilor speciale de investigație, s-a constatat că victima, împreună cu proprietarul gospodăriei în grădina căruia a fost găsită, au consumat băuturi alcoolice.

La un moment dat, între ei, s-a iscat un conflict. În urma acestuia, victimei i-au fost aplicate o serie de lovituri cu un ciocan în regiunea capului, ceea ce a generat decesul.

Cauza conflictului și alte circumstanțe ale crimei sunt cercetate. Chiar și așa, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore în conformitate cu legea în vigoare, pe numele său fiind pornită o cauză penală pentru omor.

Citeste tot despre: ciocan, omor, raionul Stefan Voda
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1545 -0.3264%
USD USD 17.9087 0.1650%
RUB RUB 0.2800 0.0000%
RON RON 4.2325 -0.3109%
UAH UAH 0.6671 -0.4477%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile