Logo Realitatea.md

Un deputat ar putea rămâne fără mandat după ce ANI a stabilit că a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese

14 August 2019, 13:04 // Societate

Grigore Repeșciuc ar putea rămâne fără mandatul de deputat după ce Autoritatea Națională de Integritatea (ANI) a stabilit că a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Potrivit ANI, în perioada când era primar al raionului Căușeni, acesta a semnat cinci contracte cu două firme conduse de soția sa și socrul său. 

Foto: Facebook/Grigore Repeșciuc

„Inspectoratul de Integritate al ANI a constatat că ex-primarul, care actualmente este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese semnând, în calitate de ales local, 5 contracte cu 2 firme conduse de soție.

Adițional, acesta a mai semnat și alte acte în conflict de interese, precum procesele-verbale ale ședințelor grupului de lucru pentru achiziții sau cu privire la evaluarea ofertelor. Prin urmare, subiectul controlului nu a respectat prevederile Legii nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale și anume:

  • Nu a informat organul ierarhic superior (ANI)  imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care s-a aflat de fiecare dată când a fost în situația de a lua o decizie în raport cu soția - în calitate de parte contractantă și participant la licitație.
  • Nu s-a abținut de la semnarea actelor juridice/administrative și nu a soluționat aceste conflicte de interese, rezultate din relația cu soția.

În cadrul controlului, funcționarul a fost informat despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și despre drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare. Exprimându-și punctul de vedere, acesta a menționat că, în calitate de președinte al grupului de lucru, s-a abținut de la vot pentru a nu genera conflicte de interese.

După rămânerea definitivă a actului de constatare emis în acest caz, care este pasibil de contestare în instanța de contencios administrativ, Autoritatea Națională de Integritate va solicita decăderea ex-primarului din dreptul de a exercita funcții publice și funcții de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani”, se arată în comunicatul de presă emis de către Autoritatea Națională de Integritate.

Deocamdată, deputatut democrat nu a venit cu o reacție în acest sens.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7540 0.9552%
USD USD 17.7948 1.0144%
RUB RUB 0.2699 2.5066%
RON RON 4.1785 1.0105%
UAH UAH 0.7084 1.1422%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile