Logo Realitatea.md

Un deputat în primul Parlament, declarat persona non grata în Ucraina - DOC

04 Iunie 2019, 20:04 // Politica

Vasile Șoimaru, deputat în primul Parlamental Republicii Moldova, a fost declarat personanon grata pe teritoriul Ucrainei. Despre acest lucru a a anunțat fostul deputat într-o postare pe Facebook, în care a scris că a aflat în urmă cu trei zile, când a vrut să viziteze Boianul românesc din țara vecină. 

”Acum trei zile am fost declarat persona non grata pe teritoriul țării vecine, Ucraina: aceasta-i unica surpriză de care am avut parte în viața mea și care s-a întâmplat la fix o lună și o zi după aneversarea de 70 de ani…

Sâmbătă, 1 iunie, țineam calea spre Boianul românesc din Ucraina, cel cântat de Eminescu în vestita sa Doină. Am fost invitat de frații mei români-boinceni să particip, a doua zi, la sfințirea monumentului lui Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian Porumbescu, fost preot în acest sat. Nimeni și nimic nu mă putea opri să merg la Boianul meu drag pe care nu l-am văzut de la sărbătorile de iarnă-2019…
În jurul orei 19.00 am ajuns cu bine în vama Moldo-Ucraineană, Criva-Mămăliga, unde spre bucuria mea nu exista aglomerația de altă dată. Numai că în scurt timp mi-a căzut bucuria-n scârbă…”, a scris Vasile Șoimaru.

Șoimaru a precizat că are interzis pe teritoriul Ucrainei pentru o perioadă de trei ani de zile, dar că nu cunoaște din ce motive. 

”...explicațiile mi le vor da organele competente dacă mă intereseaz”, a adăugat fostul deputat în primul Parlament al țării, care a anexat și un document.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.1290 0.0010%
USD USD 18.5163 -0.6471%
RUB RUB 0.2447 0.4103%
RON RON 4.1626 -0.1224%
UAH UAH 0.6787 -0.8618%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile