Logo Realitatea.md

Un deputat PAS va cere recuzarea unui judecător constituțional de la examinarea sesizării „creditului rusesc”, deoarece ar fi rudă cu ministrul Finanțelor

28 Aprilie 2020, 14:11 // Politica

Judecătorul Curții Constituționale (CCM), Eduard Ababei, s-ar afla în relații de rudenie cu ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, oficial care a negociat Acordul de împrumut de la Federația Rusă. Astfel, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, va cere recuzarea acestuia de la examinarea sesizării privind constituționalitatea acestui acord, care a fost ratificat de majioritatea parlamentară, dar prevederile căruia nu pot intra în vigoare până la nu se expune CCM.

„Conform informațiilor relatate de presa de la Chișinău, judecătorul Curții Constituționale Eduard Ababei s-ar afla în relații de rudenie cu ministrul finanțelor Serghei Pușcuța. Informația respectivă, deși a fost relatată cu mult timp în urmă, nu a fost dezmințită nici de Eduard Ababei, nici de Serghei Pușcuța. Anterior, la una din ședințele Biroului permanent al Parlamentului, Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a declarat că anume Serghei Pușcuța, având calitatea de ministru al Finanțelor, este persoana care a fost coordonatorul principal al negocierii și încheierii Acordului de împrumut cu Federația Rusă.

În sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, relația de rudenie a unui judecător cu oricare parte dintr-un proces este un element care face să nu se respecte principiul de „imparțialitate”. Altfel spus, nu poate fi considerat imparțial judecătorul care este rudă cu oricare parte a procesului pe care îl judecă. De aceea, dacă informația referitoare la relația de rudenie este veridică, consider că judecătorul Curții Constituționale, Eduard Ababei, nu poate participa la examinarea sesizărilor pe marginea constituționalității Acordului de împrumut cu Federația Rusă”, a scris Litvinenco pe Facebook.

Astfel, parlamentarul a formulat o cerere de recuzare a judecătorului, Eduard Ababei,  de la participarea în cadrul acestui dosar. „O voi depune în ziua când Curtea va decide examinarea dosarului, la începutul ședinței, cu excepția situației în care Eduard Ababei se va autorecuza”, a mai precizat deputatul.

Amintim că, CCM urmează să examineze sesizările depuse de către câțiva deputați în privința creditului rusesc, care urmează Moldova să-l contracteze.

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5541 0.2228%
USD USD 17.2383 0.0546%
RUB RUB 0.2261 -0.7898%
RON RON 4.2182 0.2329%
UAH UAH 0.6047 -0.1651%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile