Logo Realitatea.md

Un ex-vicedirector SIS dă de înțeles că președintele fără SIS va avea ochii și mâinile legate

04 Decembrie 2020, 08:31 // Societate

Valentin Dediu, fostul vicedirector al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), susține că decizia de a transfera instituția în subordinea Parlamentului Republicii Moldova este una greșită. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unui buletin de știri pentru postul de televiziune TVR Moldova.

Drept explicație de ce Președinția trebuie să coordoneze activitatea Serviciului, Valentin Dediu spune că angajații instituției acumulează și prezintă informații foarte sensibile, iar președintele țării este responsabil de prevenirea amenințărilor la adresa securității statului.

„SIS a fost tot timpul în subordine, adică a fost coordonată activitatea Serviciului de către preşedintele statului şi asta este foarte corect, fiindcă cei de la Guvern au anumite atribuţii de apărare a statului - au Ministerul Apărării, Ministerul de Interne...”, a mai explicat fostul vicedirector SIS.

Realitatea.md amintește că, la ședința plenară din 3 decembrie curent, proiectul de lege privind trecerea SIS-ului din subordinea Președinției în subordinea Parlamentului a fost aprobat în ambele lecturi de către deputații PSRM și ai Partidului Șor, pe fundalul protestului opoziției în sala plenului.

CITEȘTE ȘI:

Maia Sandu cheamă oamenii duminică la un protest în PMAN împotriva legilor adoptate de PSRM și Platforma „Pentru Moldova” (VIDEO)

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0955 1.0582%
USD USD 17.4150 0.6502%
RUB RUB 0.2367 1.5880%
RON RON 4.3282 1.0601%
UAH UAH 0.6165 0.5382%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile