Logo Realitatea.md

Un film produs în Moldova a fost desemnat cel mai bun documentar la un festival din România

14 Septembrie 2018, 09:51 // Life

„Călărași - un ținut la poarta raiului”, regizat de Dumitru Grosei, a obținut premiul pentru „Cel mai bun film documentar” la Constanța International Film Festival 2018, care s-a desfășurat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent de la Constanța (FITIC), România.

Foto: Alternative Cinema
După opt zile în care s-au desfăşurat zeci de spectacole și au rulat zeci de filme, FITIC 2018 s-a încheiat cu premierea câştigătorilor secţiunilor de la cele 12 categorii.

Constanta International Film Festival 2018: 

  • Cel mai bun scurtmetraj - OFIȚER (România);
  • Premiul special al juriului - HUMANS IN FRAME (România);
  • Cel mai bun lungmetraj - LOOKING FOR ZION (Germania);
  • Cel mai bun documentar - CĂLĂRAȘI - UN ȚINUT LA POARTA RAIULUI (Moldova).

Filmul produs în Republica Moldova a mai obținut 2 premii după primele 3 festivaluri: 

1. Premiul pentru cel mai bun film pe tema „Etnoecologie (natură și oameni indigeni)” în cadrul Festivalului Internațional de Film Ecologic TO SAVE AND PRESERVE, din Rusia
2. Marele Premiu „Cel mai bun film etnografic” în cadrul Festivalului Internațional de Film Etnografic din Zlatna, județul Alba, România. 

Recent, filmul a fost selectat la Independent Producers Indie Film Festival, care se află la a XIII-a ediție și va avea loc în București, în perioada 17 - 22 septembrie 2018. 
 
Documentarul durează 52 de minute, este produs în 2018, de SYMBOL MEDIA (Moldova), co-produs de ALTERNATIVE CINEMA (Moldova) și HI-FI PRODUCTION (România), cu sprijinul Consiliului Raional Călărași. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3137 0.0000%
USD USD 17.0729 0.0000%
RUB RUB 0.2568 0.0000%
RON RON 4.1402 0.0000%
UAH UAH 0.6145 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile