Logo Realitatea.md

Un judecător din Sankt Petersburg a interzis distribuirea mai multor anime-uri

21 Ianuarie 2021, 09:50 // Life

Curtea raională Kolpinsky din Sankt Petersburg a interzis distribuirea mai multor anime-uri pe teritoriul Federației Ruse. Este vorba despre Death note, Inuyashiki, Tokyo Ghoul și Elfen Lied, scrie Meduza.io.

Foto: webbiesworld.com

În decembrie, procuratura a intentat cinci procese și a cerut să fie declarată interzisă distribuirea pe teritoriul Federației Ruse a informațiilor postate pe 49 de site-uri.

În timpul ședinței, judecătorul Dmitri Nikulin a urmărit câteva secvențe din anime-urile menționate. Descriind „omorul cu degetul”, din animeul Inuyashiki, judecătorul a zâmbit, iar un specialist din cadrul Procuraturii a declarat că este un act de agresiune. De asemenea, specialiștii au menționat că anime-ul implică sinucideri adolescente, personajele nu au trăsături clare de gen, iar episoadele fac aluzie la relații sexuale „netradiționale”.

În cazul anime-ului „Death Note”, experții procuraturii au declarat că doar numele poate motiva copiii să se sinucidă.

Referindu-se la „Tokyo Ghoul”, experții au declarat că anime-ul arată dezmembrarea oamenilor, iar personajele nu au caracteristici de gen. „Nu este clar cine este fată și cine este băiat”, a spus unui dintre specialiști.

În cazul anime-ului „Elfen Lied”, procurorii s-au referit la scenele de sânge, cruzime și nuditate. Judecătorul a declarat că în acest anime apare o femeie goală care „ucide pe toată lumea”, iar într-un alt fragment „capetele sunt tăiate”.

În toate cazurile examinate, instanța a decis să interzică distribuirea anime-urilor menționate. Pe lângă acestea, procurorii s-au referit la Naruto, Zankyou no Terror, Aki Sora și Interspecies Reviewers. Serviciul de presă al instanțelor din Petersburg nu au anunțat încă ce decizii au fost luate cu privire la aceste anime-uri.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.1524 0.3563%
USD USD 17.5751 0.3323%
RUB RUB 0.2386 0.4209%
RON RON 4.3335 0.2498%
UAH UAH 0.6337 1.0364%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile