

Doi tineri au fost reținuți de polițiștii de frontieră din Direcția Regională Nord pentru prelucrarea și comercializarea plantelor etnobotanice. Acestora le-a fost confiscat un kilogram de masă vegetală uscată care urma să ajungă la potențiali consumatori din regiune.
La 28 noiembrie, angajații Poliției de Frontieră au acționat în baza informației operative pe una din străzile orașului Briceni, unde a fost stopat un tânăr în vârstă de 18 ani. Asupra lui existau referințe concludente privind activitățile ilegale prestate. La solicitarea polițiștilor de frontieră, baiatul a extras din buzunarul gecii un pachet de polietilenă de culoare albă în care era substanță vegetală uscată, verde la culoare și cu miros specific de canabis.
În timpul audierilor, tânărul a recunoscut că la adresa de domiciliu mai deține o cantitate cu același conținut, pe care a predat-o angajaților Poliției de Frontieră. Tot el a comunicat că nu este un consumator de substanțe interzise, iar masa vegetală a fost procurată de la un locuitor al satului Constantinovca, raionul Edineț. Ulterior și ”comerciantul”, un tânăr de 23 de ani, a fost reținut și audiat.
În rezultatul măsurilor procesuale efectuate, ultimul a oferit benevol două pungi din polietilenă în care se afla aproximativ 500 g de masă vegetală de culoare verde cu miros specific de canabis, care au fost ridicate din curtea școlii din satul Constantinovca.
Marfa totală ridicată constituie aproximativ un kilogram, aceasta a fost sigilată și trimisă la laborator.
Cei doi sunt cercetați în stare de libertate, dar riscă conform art. 217 al.(1) al CP al RM o amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 100 de ore.
Cazul este examinat și documentat în continuare de către polițiștii de frontieră din DR Nord sub toate aspectele legale pentru a stabili circumstanțele infracțiunii săvârșite.
![]() |
EUR | 21.3426 | 0.1835% |
![]() |
USD | 17.4546 | -0.4227% |
![]() |
RUB | 0.2368 | 0.0422% |
![]() |
RON | 4.3784 | 0.2129% |
![]() |
UAH | 0.6257 | -0.3186% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni