Logo Realitatea.md

Un locuitor din Briceni riscă 7 ani de închisoare pentru organizarea migrației ilegale în Cehia a circa 30 de persoane

09 Octombrie 2019, 14:52 // Societate

Un locuitor al raionului Briceni în vârstă de 53 de ani a fost reținut și pus sub învinuire în calitate de co-autor al unui grup criminal care desfășura activitate de migrație ilegală în Cehia. Pe parcursul anilor 2018-2019 suspecții au organizat migrația ilegală în Cehia a 30 de persoane cu vârste cuprinse între 30 și 55 ani. Pentru munca efectuată, suspecții le promiteau victimelor câte 500-700 euro lunar.

foto: politia.md

Potrivit procurorilor din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), timp de trei luni ale anului 2019, persoana învinuită a organizat migrația ilegală în Cehia a mai multor persoane. Grupul al cărui co-autor era le-a oferit persoanelor interesate inclusiv cărți de identitate românești, care însă mai târziu s-au dovedit a fi false. În pofida acestui fapt, beneficiarii au plătit pentru fiecare act fals a câte 130 de euro. În baza acestuia, organizatorii le-au promis angajarea la muncă în acel stat.

Însă, autoritățile Cehiei i-au reținut pe imigranții originari din Moldova, pentru faptul că activau ilegal: așa cum actele românești nu erau valide, cele ale Republicii Moldova le permiteau un termen de ședere limitat, fără dreptul la muncă. Prin urmare, aceștia au fost deportați la Chișinău. Mai mult decât atât, aceștia nu și-au primit salariul convenit.

În rezultatul acțiunilor întreprinse de ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) a Inspectoratului Național de Investigații, la 3 octombrie curent, unul dintre suspecți a fost reținut. Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, polițiștii au depistat acte de deportare a unor victime, probe ce ar demonstra implicarea acestuia în acest caz. Mai mult, polițiștii au depistat și o linie clandestină de confecționare a articolelor din metal.

La această etapă, o altă membră a grupului criminal organizat este cercetată în libertate, unii membri se află pe teritoriul Cehiei, iar alții sunt în curs de identificare de către oamenii legii. Dacă va fi găsit vinovat de către instanța de judecată, învinuitul, care deja a fost reținut, riscă o pedeapsă sub formă de amendă de până la 67.500 lei sau pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de până la 7 ani.

Operațiunea a avut loc sub conducerea procurorilor PCCOCS, în colaborare cu ofițerii CCTP al INI al MAI.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3105 -0.3010%
USD USD 17.3835 0.1833%
RUB RUB 0.2717 -0.2203%
RON RON 4.0570 -0.3194%
UAH UAH 0.6957 0.2883%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile