Logo Realitatea.md

Un membru al Comisiei pentru acordarea cetăţeniei, de pe lângă Preşedintele RM, cercetat penal

06 Iulie 2019, 11:00 // Societate

Un membru al Comisiei pentru acordarea cetăţeniei, de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, și un intermediar au fost reținuți, aseară, de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Aceștia sunt bănuiți că l-ar fi ajutat pe un cetățean străin să obțină cetățenia moldovenească fără impedimente.

Foto simbol: pixabay.com

Potrivit CNA, bănuiții ar fi acționat în complicitate, iar pentru serviciile lor ar fi cerut 2500 de euro. În cadrul documentării cazului, a fost urmărită transmiterea banilor în două tranșe – de la solicitantul cetățeniei către intermediar și de la intermediar către membrul Comisiei. După ce a fost transmisă toată suma, ofițerii CNA și procurorii i-au reținut în flagrant pe intermediar și pe reprezentantul Comisiei.

Pe faptele descrise a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență, iar persoanele bănuite au fost plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore.

În prezent, grupul de anchetă desfășoară acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Reprezentanții Președinției continuă să acorde suport ofițerilor CNA și procurorilor pentru documentarea obiectivă a cazului și identificarea întregului cerc de suspecți.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4223 0.5222%
USD USD 17.6046 0.1388%
RUB RUB 0.2756 0.4007%
RON RON 4.0755 0.5155%
UAH UAH 0.7273 0.2481%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile