Logo Realitatea.md

Un nou termen pentru BREXIT! Donald Tusk: „Nu irosiți timpul acordat!”

11 Aprilie 2019, 09:48 // În lume

Miercuri noaptea, la Bruxelles s-a stabilit un nou termen pentru Brexit: 31 octombrie. Noua decizie evită despărțirea fără acord ce ar fi avut loc mâine, potrivit Digi24.

Foto simbol: pixabay.com

Donald Tusk şi Jean Claude Juncker au declarat că se aşteaptă ca, oricând până la această dată, Marea Britanie să decidă ce anume vrea să facă. O variantă ar fi ca Parlamentul de la Londra să aprobe acordul deja negociat. O alta ar fi revocarea Articolului 50 şi rămânerea în UE.

Decizia a provocat deja şi comentarii ironice în presa engleză, care scrie că Brexitul a fost amânat până la Halloween, sărbătoarea spiritelor şi a morţilor.

„Sunt şase luni în plus pentru Marea Britanie. În acest timp, cursul acţiunii va fi în întregime în mâinile Marii Britanii. Până la finalul acestei perioade va avea şi posibilitatea să revoce Articolul 50 şi să anuleze astfel Brexitul. Este timp suficient pentru a găsi cea mai bună soluţie posibilă. Vă rog să nu irosiţi timpul acordat!”, a declarat Donald Tusk, președintele Consiliului European.

Potrivit lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, în iunie va fi evaluată situaţia, în pregătirea întâlnirii pe care o vor avea mai târziu, în octombrie.

Continui să cred că trebuie să părăsim UE cu un acord, cât mai curând posibil. Dacă vom reuşi să adoptăm acordul în primele trei săptămâni ale lunii mai, nu va trebui să participăm la alegerile europene şi vom părăsi oficial UE sâmbătă, 1 iunie”, a menționat prim-ministra Marii Britanii, Theresa May.

Citeste tot despre: Brexit, Donald Tusk, termen nou, Theresa May
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9942 -0.3439%
USD USD 17.7285 -0.4011%
RUB RUB 0.2831 0.1415%
RON RON 4.2252 -0.2926%
UAH UAH 0.6847 -0.6962%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile