Logo Realitatea.md

Un teritoriu britanic vrea să intre în Spațiul Schengen după Brexit, pentru a permite libera circulație a europenilor

19 Ianuarie 2020, 10:42 // În lume

Gibraltarul s-ar putea alătura spaţiului Schengen cu scopul de a garanta libertatea de mişcare la frontiera sa cu Spania după ce Regatul Unit va părăsi UE, a sugerat premierul acestui teritoriu britanic într-un interviu acordat AFP.

Pentru această mică enclavă de 6,2 km2, situată în extremitatea sudică a Peninsulei Iberice, fluiditatea traficului la unicul său post de frontieră cu Spania este crucială.

Sugestia lui Fabian Piacardo, şef ministru al Gibraltarului, într-un interviu realizat vineri pe Stâncă vine cu mai puţin de două săptămâni înainte de producerea Brexit-ului. La 1 februarie va începe o perioadă de tranziţie de 11 luni în timpul căreia Londra şi Bruxellesul trebuie să negocieze viitorul relaţiilor lor.

„Am vorbit despre asta înainte de Brexit”, a declarat Picardo, „despre posibilitatea ca Gibraltarul să intre în spaţiul Schengen”, zonă din care fac parte 26 de ţări, patru dintre ele nefiind membre ale UE, şi în cadrul căreia se poate circula fără paşaport, scrie Agerpres.

Regatul Unit nu a dorit niciodată să se alăture spaţiului Schengen, dar dacă Gibraltarul ar intra „ar fi un lucru pozitiv”, a apreciat Picardo. „Are sens pentru UE ca 2,5 mile pătrate în extremitatea sudică a peninsulei să nu fie accesibile cetăţenilor europeni? Nu prea cred”, a spus el.

O trecere fără obstacole la frontieră este în interesul enclavei, cu cei 30.000 de locuitori ai săi, dar şi a spaniolilor care muncesc aici. Peste 14.000 de lucrători, în marea lor majoritate spanioli, dar şi cetăţeni de toate naţionalităţile stabiliţi în Spania, trec zi de zi frontiera pentru a munci în Gibraltar. Printre aceştia, 2.500 de britanici care trăiesc în Spania, atraşi fiind de preţurile mai mici la locuinţe, traversează pe jos sau cu maşina postul de frontieră.

Uitaţi-vă la alte microstate din Europa, ele beneficiază de libertate de circulaţie în cadrul Schengen, chiar dacă nu sunt cu totul integrate în sistemul de schimburi de informaţii. Toate acestea vor fi luate în calcul în cadrul negocierilor care vor începe", a continuat Fabian Picardo.

Liechtenstein, îndeosebi, este un microstat care, deşi nu este membru al UE, participă la spaţiul Schengen, notează France Presse.

Picardo a minimalizat riscul ca Madridul să facă presiuni în cadrul negocierilor, îngreunând circulaţia prin impunerea de controale mai amănunţite la frontieră, în contextul în care nici Gibraltarul şi nici Londra nu se vor putea adresa Uniunii Europene.

În 2013, un diferend pe tema demarcării apelor teritoriale a provocat luni la rând ambuteiaje grave la frontieră, până la intervenţia Bruxellesului.

„Orice cetăţean european care traversează frontiera se va putea plânge Comisiei (Europene - n.r.) sau Curţii de Justiţie a UE dacă există întârzieri exagerate. Gestionarea acestei frontiere de către Spania trebuie să se facă cu respectarea regulilor europene deoarece este vorba despre accesul la spaţiul Schengen", a explicat Picardo.

Spania a cedat Gibraltarul Marii Britanii în 1713, dar solicită restituirea teritoriului, iar disputa cu Londra pe această temă este adesea marcată de presiuni la frontieră. În 1969, dictatorul Francisco Franco a închis frontiera, impunând un blocaj care a fost ridicat cu totul abia în 1985, când Spania se pregătea să intre în UE, la 1 ianuarie 1986.

De când britanicii au votat în referendumul din 2016 pentru ieşirea din UE, Spania şi-a reluat propunerea de partajare a suveranităţii Gibraltarului între Madrid şi Londra. Dar locuitorii insulei, care au respins această idee într-un referendum care a avut loc în noiembrie 2002, îşi menţin refuzul.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3167 0.6786%
USD USD 17.8504 0.4417%
RUB RUB 0.2734 -1.8665%
RON RON 4.0200 0.3294%
UAH UAH 0.7286 -0.0960%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile