Logo Realitatea.md

Un ucrainean a încercat să ascundă de vameșii moldoveni un lot de haine în valoare de peste 800 mii lei. S-a ales cu dosar penal (FOTO/VIDEO)

01 Octombrie 2020, 09:36 // Societate

Un cetățean ucrainean este cercetat penal de către vameșii moldoveni, după ce a încercat să introducă în Republica Moldova articole vesimentare în sumă totală de peste 800 de mii de lei.

Embed:

Bunurile au fost descoperite în autovehiculul condus de bărbatul în vârstă de 39 de ani, care era însoțit de încă trei pasageri. Deși conducătorul auto a afirmat în mod repetat că nu are bunuri de declarat, funcționarii vamali au dispus efectuarea unor verificări minuțioase, în baza analizei de risc.

Ca urmare, vameșii au ridicat, din compartimentul de marfă, articole vestimentare în cantități comerciale, valoarea cărora se ridică la peste 800 000 de lei.

Bărbatul a fost reținut pe un termen de 72 de ore, în privința acestuia fiind inițiat un dosar penal, conform Codului penal al R. Moldova, care prevede aplicarea unei pedepse sub formă de privațiune de libertate pe un termen de până la 10 ani.

Subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal și Procuratura raionului Cahul continuă investigațiile pe acest caz în vederea elucidării multiaspectuale a circumstanțelor în care ar fi fost comisă infracțiunea și a stabilirii tuturor persoanelor implicate.

Foto: Serviciul Vamal

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.0773 -0.1644%
USD USD 17.5169 0.4496%
RUB RUB 0.2376 1.8868%
RON RON 4.3227 -0.1732%
UAH UAH 0.6272 0.5450%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile