Logo Realitatea.md

Un ucrainean a vrut să introducă ilegal în România țigări din R. Moldova. Eroina care a dejucat planul infractorului

22 Ianuarie 2020, 12:12 // Societate

Un ucrainean intenționa să introducă ilegal în România 2200 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova. Incidentul a fost înregistrat în punctul de trecere Lipcani - Rădăuți-Prut, iar cea care a dejucat planul infractorului a fost patrupeda Maia.

Foto: border.gov.md

La linia de control, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un autoturism de model BMW înregistrat în Bulgaria, la volanul căruia a fost legitimat un bărbat cu dubla cetățenie a României și a Ucrainei, de 40 de ani. În timpul așteptării documentelor prezentate, către mijlocul de transport s-a apropiat echipa canină din cadrul PTF „Lipcani”.

Din start, câinele de serviciu Maia a dat de știre despre prezența țigărilor în autoturism, fapt confirmat ulterior. Astfel, asupra mașinii au fost efectuate verificări suplimentare, depistându-se în pereții laterali ai portbagajului, în compartimentul motorului și sub scaunul șoferului s-au depistat 110 pachete de țigări, marca Rothmans.

Suspectul s-a abținut de la declarații. Cazul a fost transmis conform competenței reprezentanților Serviciului Vamal, în vederea elucidării circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Ciobănescul german, a fost donat Poliției de Frontieră, în anul 2018, de către Compania Japan Tabacco International (JTI) în cadrul Proiectului „Dezvoltarea abilităților Poliției de Frontieră în domeniul chinologic”, fiind instruită în cadrul Centrului chinologic Sibiu.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3167 0.6786%
USD USD 17.8504 0.4417%
RUB RUB 0.2734 -1.8665%
RON RON 4.0200 0.3294%
UAH UAH 0.7286 -0.0960%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile