

Un inspector al postului vamal Cahul, care a autorizat trecerea unui autocar implicat în activitatea de contrabandă cu obiecte de cult și mărfuri de larg consum în proporții deosebit de mari, a fost reținut de către ofițerii de urmărire penală ai Serviciului Vamal pe un termen de 72 de ore.
Potrivit informațiilor furnizate de către Serviciul Vamal, pe acest caz sunt cercetați penal doi cetățeni străini, care transportau icoane și mărfuri de larg consum în valoare de peste 1,3 milioane lei. Infracțiunea a fost relevată de către inspectorii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, entitate care asigură a doua linie de control, motiv pentru care a fost inițiată și o anchetă de serviciu în vederea stabilirii unor eventuale implicări ale vameșilor din post.
În urma investigațiilor preliminare, ofițerii Direcției urmărire penală a Serviciului Vamal au stabilit că vameșul și-a depășit atribuțiile de serviciu, autorizând trecerea respectivelor loturi de mărfuri fără perceperea drepturilor de import aferente.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ”Depășirea atribuțiilor de serviciu soldate cu urmări grave”, care se pedepsește cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
![]() |
EUR | 21.0773 | -0.1644% |
![]() |
USD | 17.5169 | 0.4496% |
![]() |
RUB | 0.2376 | 1.8868% |
![]() |
RON | 4.3227 | -0.1732% |
![]() |
UAH | 0.6272 | 0.5450% |
Vezi si alte valute |
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Cine minte, Dodon sau Durleșteanu? Declarații care se contrazic referitor la candidatura PSRM
Zinaida Greceanîi, în taină în vizită la Moscova, la invitația Ambasadei R. Moldova în Rusia
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni