Logo Realitatea.md

Vacanțe în Dubai, Tel Aviv și Berlin din contul Moldtelecom sunt câteva din neregulile depistate în auditul efectuat companiei (VIDEO)

18 Septembrie 2019, 12:47 // Economie

Auditul efectuat la compania Moldtelecom a evidențiat mai multe practici vicioase, care s-au răsfrânt în mod direct asupra rezultatelor financiare ale companiei. Declarația îi aparține directorului Agenției Proprietății Publice (APP), Eugeniu Moraru. Într-o conferință de presă susținută astăzi, directorul APP a evidențiat că la Moldtelecom au existat promovări ale unor anumiți agenți economici și efectuarea de plăți neargumentate.

Foto: moldova.europaliberă.org

„În urma unui contract încheiat, în aprilie 2013, cu o firmă cu capital străin privind organizarea, operarea, administrarea și întreținerea bazei de date care ține de portabilitatea numerelor de telefon, Moldtelecom a achitat 110 milioane lei pentru servicii practic inexistente”, a declarat Eugeniu Moraru.

Directorul APP a menționat că, în urma verificărilor, a reieșit că externalizarea serviciilor de trafic internațional de voce a dus la dezvoltarea unei companii terțe, în timp ce Moldtelecom era în stare de sine stătător să dezvolte acest sector. „Moldtelecom a contractat efectuarea unui audit financiar pentru anul 2017 de către o companie internațională. Auditul nu a fost prezentat până acum, deși serviciile au fost achitate integral”, a spus Eugeniu Moraru.

Printre neregulile depistate, directorul APP a menționat și utilizarea resurselor financiare ale companiei în scopuri personale. „Fostul conducător al companiei a beneficiat în anul 2019 de premii neargumentate, fiind în mod artificial majorați indicatorii de performanță a companiei”, a declarat directorul APP.

Eugeniu Moraru a mai spus că angajații companiei, sub paravanul unor deplasări de serviciu, au efectuat deplasări în scopuri personale. „Fostul director general și fostul director financiar al Moldtelecom s-au deplasat în Dubai în perioada 6-10 martie 2019, cheltuielile totale constituind 125 000 de lei. Nu au fost întreprinse acțiuni de serviciu sau întâlniri de afaceri. Foștii conducători au optat pentru cazarea în camere de lux sporit. Deplasări neargumentate care ar putea fi catalogate ca având scopuri turistice decât de serviciu au fost efectuate de fostul director general în destinații ca Amsterdam, Tel Aviv, Berlin, din contul Moldtelecom fiind cheltuiți peste 400 000 lei”, a spus Eugeniu Moraru, scrie IPN.

De asemenea, șeful APP a afirmat că Moldtelecom plasa publicitate TV și radio doar către holdingul media deținut de Vladimir Plahotniuc sau prin interpuși afiliați acestuia. Totodată, compania Moldtelecom a alocat și peste 3.7 milioane de lei în 2018 și 2019 pentru sponsorizarea competițiilor de K1 organizate de Dorin Damir.

Auditul efectuat a scos la iveală și faptul că, un SRL asociat apropiaților lui Vlad Plahotniuc a beneficiat în 2018 și 2019 de 25 de milioane de lei pentru servicii de pază de la Moldtelecom.

Directorul APP a declarat că Moldtelecom nu este pe agendă pentru a fi privatizat, iar pe marginea constatărilor a fost dispusă o anchetă de serviciu.

Citeste tot despre: APP, audit, Dubai, eugeniu moraru, Moldtelecom, vacanțe
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4579 -0.1006%
USD USD 17.5510 0.5569%
RUB RUB 0.2851 0.8490%
RON RON 4.0715 -0.0883%
UAH UAH 0.7201 -0.4699%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
15 ian, 16:21 //

(GALERIE FOTO) Cum arată restaurantul unde Dodon și socialiștii au chefuit aseară și ce prețuri afișează localul pentru servicii

15 ian, 15:32 //

Socialiștii și Dodon au dat aseară un chef într-un restaurant de lux din Capitală. Securitatea în zonă a fost asigurată de poliție și SPPS (VIDEO)

20 ian, 11:00 //

LIVE! Procuratura Generală: Prezentarea rezultatelor controalelor desfășurate la Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale

17 ian, 12:39 //

Ioniță: „România a finanţat multe în Republica Moldova, fără să primim măcar un cuvânt de mulţumire”

16 ian, 10:00 //

LIVE! Artistul Ștefan Petrache este condus pe ultimul drum. Rudele, prietenii, colegii îi aduc omagiu

16 ian, 15:31 //

Dodon, despre vacanțele de lux: Ieri cineva voia să se scalde cu mine, azi altcineva caută foto unde-s în chiloți de baie

16 ian, 17:49 //

foto: autosalubritate.md Șoferii de la „Autosalubritate” se plâng primarului pe condițiile proaste de muncă și salariile mari ale șefilor: „Nu suntem socotiți de oameni”. Ceban nu (le) răspunde

17 ian, 10:32 //

Foto: novostipmr Tiraspolul a anunțat că restricționează accesul mașinilor cu numere de înmatriculare RM

17 ian, 15:17 //

Foto: adevarul.ro Povestea unei jurnaliste, originare din Chișinău, care a emigrat în '89 în SUA. „Când doi miliţieni m-au dus la secţie...”

16 ian, 14:47 //

captură video Accident rutier grav, produs noaptea trecută în Capitală. VIDEO din momentul extragerii unui tânăr dintre fiarele automobilului