Logo Realitatea.md

Valeriu Ghilețchi a fost ales de către deputați în funcția de vicepreședinte al Parlamentului

22 Decembrie 2017, 16:12 // Actualitate

Liderul Grupului PPEM, Valeriu Ghilețchi, a fost numit astăzi în funcția de vicepreședinte al Parlamentului, după ce tot astăzi Legislativul și-a dat votul pentru demisia din funcția dată a lui Iurie Leancă.

Foto: moldova.org

Pentru numirea în funcția de vicepreședinte al Parlamentului și-au dat votul 51 de deputați.  

Funcția de vicepreședinte al Parlamentului a rămas vacantă după ce astăzi, pe ordinea de zi a fost adăugat suplimentar un proiect de lege privind demisia lui Iurie Leancă. Astfel, președintele Legislativului a venit cu inițiativa de a introduce pe ordinea de zi un alt proiect de lege privind ocuparea funcției vacante. Potrivit lui Candu, în urma negocierilor duse cu fracțiunile parlamentare, s-a luat decizia de a fi numită candidatura lui Valeriu Ghilețchi.

Valeriu Ghilețchi s-a născut la data de 8 iulie1960, în satul Pânzăreni, raionul Făleşti. Acesta este căsătorit și are trei copii. Ghilețchi este deputat în Parlament începând cu anul 2009. În prezent, viitorul vicepreședinte al Parlamentului conduce Grupul parlamentar Popular European, format din mai mulți deputați, care după anul 2014, au părăsit fracțiunea PLDM.

Mai jos puteți găsi CV-ul noului Vicepreședinte al Parlamentului Valeriu Ghilețchi.

Date personale:

Născut pe data de 8 iulie, 1960, în s. Pînzăreni, r-l. Făleşti, Republica Moldova.

Studii: 
1991-1994 – Universitatea „Emanuel” or. Oradea, România; Licenţă în Teologie la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. 
1982-1988 – Institutul Electrotehnic „A. Popov” or. Odessa, Ucraina; Inginer radio şi  telecomunicaţii.
1975-1979 – Colegiul Politehnic, or. Bălţi; Tehnician radio.
1967-1975 – Şcoala generală, s. Pânzăreni, r-l. Făleşti.
Activitatea Profesională:
2009-prezent – Deputat în Parlamentul RM, membru al comisiei pentru politică externă şi integrare europeană.
2009-2011 – Preşedintele Federaţiei Baptiste Europene.
2001-2009 – Episcop al Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Moldova.
2007-2009 – Vice-preşedinte al Federaţiei Baptiste Europene.
2003-2008 – Preşedintele Departamentului de Misiune în cadrul Federaţiei Baptiste Europene.
2002-2004 – Preşedinte al Federaţiei Baptiste Euroasitice.
1998-2001 – Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte Religioase, Minorităţi Etnice şi Comunităţi Externe.
1994-1998 – Decan al Colegiului Teologic-Pedagogic din mun. Chişinău.
1989-1990 – Inginer şef la întrepinderea “Electron Service” din or. Bălţi.
1988-1989 – Inginer pentru producţie „Electron Service” din or. Bălţi.
1979-1988 – Tehnician radio „Electron Service” din or. Bălţi.
Limbi vorbite: Română (nativă), Engleză (fluent), Rusă (fluent).
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9619 0.2516%
USD USD 18.2258 0.7635%
RUB RUB 0.2334 0.9079%
RON RON 4.1351 0.4055%
UAH UAH 0.6569 1.6716%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
27 mar, 12:16 //

Foto Simbol Examenele pentru clasa a patra au fost anulate. Se discută acest lucru și pentru bacalaureat și cel de finalizare a gimnaziului (VIDEO)

26 mar, 21:21 //

Bugetarii vor sta acasă 9 zile, cu excepția angajaților medicali și a forțelor de ordine. Scopul măsurii aplicate, îndemnul și rugămintea lui Chicu

26 mar, 15:04 //

Foto: realitatea.md Cristina Țărnă, fiica directorului demis al Spitalului Republican, oferă detalii despre acțiunile tatălui ei, în cazul medicilor testați la un laborator privat

27 mar, 09:44 //

Foto: ambulanta.md A murit un medic din cadrul CNAMUP. Femeia era infectată cu coronavirus

25 mar, 17:51 //

De parcă blindatele în stradă n-ar fi fost de ajuns. Chicu: Mâine vom lua niște decizii cu caracter restrictiv și mai dur (VIDEO)

27 mar, 19:39 //

Cum un primar de la noi a ajuns subiect în presa din România, după o decizie pe care a luat-o împotriva răspândirii coronavirusului

27 mar, 12:45 //

Constantin Țuțu s-a predat la frontieră. A fost reținut. Va sta în carantină 14 zile

29 mar, 12:45 //

Indignarea rudelor femeii de 79 de ani, răpusă de Coronavirus: A murit și a murit, luați-o, cumpărați locul, înmormântați-o și cu aceasta s-au terminat aprecierile eroismului ei

26 mar, 09:30 //

LIVE! Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, prezintă informații despre situația epidemiologică din țară

31 mar, 19:54 //

Foto simbol Încă trei localități vor fi în carantină! Polițiștii și militarii au indicația să restricționeze circulația persoanelor