Logo Realitatea.md

Vânzarea Stadionului Republican a ”încins” atmosfera în rândul deputaților. Proiectul - votat în ambele lecturi (VIDEO)

20 Iulie 2018, 16:00 // Actualitate

Parlamentul Republicii Moldova a examinat și aprobat în ambele lecturi proiectul legii prin care terenul fostului Stadion Republican ar urma să fie transmis „cu titlu oneros” în proprietatea Statelor Unite ale Americii pentru construcția unui nou sediu al Ambasadei americane în R.Moldova. Subiectul a provocat un val de reacții din partea deputaților prezenți la ședință, iar în semn de protest, fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a părăsit sala. În cele din urmă, un număr de 65 de deputați și-au dat votul pentru acest proiect.

Embed:

Vitalie Iurcu, secretar de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii, a menționat că terenul cu o suprafață de 5,1814 ha, de pe str. Tighina din Capitală, va fi vândut „la preț de piață”. Guvernul ar urma să asigure „determinarea valorii bunului imobil”, „negocierea prețului și semnarea contractului de vânzare-cumpărare”. SUA și-ar fi anunțat intenția de a cumpăra terenul la sfârșitul lui decembrie 2017.

Vasile Bolea, deputat PSRM: ”Dăunăzi la televizor arăta cum Pavel Filip spunea că tinerii pleacă din țară din motiv că nu au unde face sport. La 2-3 zile, vedem că Guvernul a ieșit cu inițiativa ca fosta arenă să o transmită SUA pentru a construi o ambasadă, de parcă ei aici n-au în Chișinău ambasadă. Noi ne debarasăm de aceste edificii sportive pentru a vine, pentru a avea bani ca să le cheltuim nu știu pentru ce. Până la urmă pe teritoriul stadionului se putea de făcut mai multe complexe sportive sau un parc de ce nu… deoarece situația ecologică din Chișinău lasăde dorit”.

Alina Zotea, deputat PL: ”În 2014, experții imobiliari că acest teren pe care a fost construit Stadionul Republican are o valoare de cel puțin 20 mln de euro. Aceștia au recomandat autorităților să informeze societatea civlă despre prețul negociat. Avem obiceiul de a veni înainte cu proiectele și după asta de a discuta prețul. Se ascunde și nu înțeleg de ce”.

”Noi acum nu discutăm prețul acestui imobil, ci venim cu un proiect care să ofere posibilitatea de a evalua prețul”, a răspuns Vitalie Iurcu.

Vladimir Voronin, lider PCRM: ”Zilele trecute am avut o întrevedere cu ambasadorul SUA și i-am spus că este o mită. Dacă pe acest teren se construiește ambasada, terenul care ocupă locul II în lume pe care SUA au construit ambasade. Noi, Republica Moldova, oferim o asemenea bogăție. SUA a cumpărat toată lumea și acum vin cu mita asta. Asta ce e? Poate dau mită ca să nu căutăm miliardul? V-ați deprins să vă închinați la toți în toate părțile…”.

Lilian Carp, deputat PL: ”Cum se spune ”o dat Bojica și l-ați vându până la urmă”. Nu ați identificat un teren unde va fi construit un Stadion Republican multifuncțional ? Arena Chișinău e altceva”.

Nicolae Juravschi, deputat PDM: ”Vin cu un îndemn către opoziție și alți deputați să studieze bine care este impactul Arenei Chișinău, inclusiv și a stadionului. Pot să fac o întrunire cu toți sportivii și antrenorii ca ei să se expună. Banii din vânzarea Stadionului vor fi investiți tot în sport, este o practică internațională”.

Andrian Candu, președintele Parlamentului: ”Este un teren în centrul orașului care stă în paragină de ani de zile, de care ne este rușine. Timp de atâția ani, ce s-a făcut cu acest stadion? Atâta timp cât PL s-a aflat la conducerea Primăriei șapte ani de zile, s-a lucrat la vreun plan de dezvoltare a orașului? La infrastructură s-a lucrat? Terenul nu se dă gratuit, nu e cadou, dar se vinde Guvernului SUA. Haideți să încheiem cu acest cinism și fățărnici. Prețul nu este determinat, dar scopul este determinat”.

Realitatea.md menționează că Stadionul Republican a fost deschis în 1952 și a fost închis în 2006, deoarece nu mai corespundea criteriilor FIFA și UEFA de desfășurare a meciurilor internaționale. În locul acestuia se planifica să se construiască un alt stadion modern și performant, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent. De mai bine de 10 ani, stadionul stă în paragină, acesta transformându-se mai degrabă într-o junglă.

De-a lungul anilor, autoritățile de la guvernare au anunțat diferite proiecte grandioase de renovare a Stadionului, însă niciunul nu a fost dus la bun sfârșit.

În anul 2006, au fost pornite lucrări de demolare a stadionului, însă acestea au fost stopate.

În 2015, de asemenea, Guvernul a creat un grup de lucru pentru a evalua capacitatea de construcție a unui stadion republican multifuncțional modern. Atunci, misiunea grupului a fost de a analiza fie posibilitatea de construcție a unui stadion modern,  fie atragerea investițiilor, fie posibilitatea de a comercializa terenul pentru completarea veniturilor la buget.

VEZI ȘI:

PPDA, PAS și PLDM, despre terenul Stadionului Republican ce urmează a fi vândut SUA: „Decizia Guvernului denotă lipsă de transparență!”

Stadion Republican a fost desființat, iar terenul, dat cu titlu oneros Ambasadei SUA! O decizie în acest sens a fost luată azi, la Guvern

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4479 0.0602%
USD USD 17.7711 -0.4799%
RUB RUB 0.2704 -0.8434%
RON RON 4.0440 -0.0445%
UAH UAH 0.7243 -0.1516%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile