Logo Realitatea.md

Vara va fi cu temperaturi ridicate, chiar dacă a început cu joase

04 Iunie 2020, 11:05 // Actualitate

Luna mai a fost mai răcoroasă decât în alți ani, temperaturile fiind comparabile cu cele înregistrate în 1992. Solicitat de IPN, Ghennadii Roșca, șef de direcție la Centrul Prognoze Meteo, a declarat că, în ultimii ani, ultima lună de primăvară a fixat temperaturi peste valorile normale pentru această perioadă. În medie, în mai ar trebui să până la 25-26 de grade Celsius pe timp de zi, iar pe timp de noapte – 11-13 grade Celsius. Or, în ultimii ani, temperaturile urcau și până la 30 de grade.

Chiar dacă în acest an luna mai a fost mai răcoroasă, se așteaptă o vară ușor mai caldă decât în mod normal.

Luna trecută, teritoriul țării a fost sub influența unor cicloane care au generat preponderent vreme noroasă și cu instabilitate atmosferică. Au fost și ploi, pe alocuri cu descărcări electrice. Ciclonii s-au retras și deja masele de aer din partea de sud se vor deplasa mai mult spre teritoriul țării și va aduce vreme mai caldă.

Vara se așteaptă temperaturi cu 1-2 grade Celsius peste limitele valorilor normale pentru întregul sezon. Temperatura medie pentru 24 de ore va varia între 23 și 24 de grade Celsius. Totodată, specialiștii prognozează deficit de precipitații.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3939 -0.3566%
USD USD 17.1712 -0.1262%
RUB RUB 0.2415 -0.5764%
RON RON 4.0053 -0.3830%
UAH UAH 0.6368 -0.2194%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile