

De la 9 octombrie 2018, mijloacele de transport din regiunea transnistreană a Republicii Moldova - cu numere de înmatriculare neutre și certificate de înmatriculare permanente, eliberate în corespundere cu legea cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport și modificarea unor acte legislative - vor putea fi admise în traficul rutier internațional.
Biroul politici de reintegrare readuce în atenția conducătorilor auto care circulă cu asemenea mijloace de transport că, la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova, este necesar să dispună de următoarele:
Garanțiile legate de respectarea Convenției asupra circulației rutiere din 1968 îi aparțin statului membru în care este înmatriculat mijlocul de transport antrenat în traficul internațional, iar verificările în vederea asigurării respectării revin conform competențelor de constatare (art. 39 alin. (2) al Legii nr.414/2006; art. 423 Cod contravențional; punctul 3 al Hotărârii Guvernului nr. 847/2018; Hotărârii Guvernului nr. 834/2008; Ordinul IGPF nr.120 din 25.09.2018; Ordinul IGPF nr.91 din 04.07.2017).
Conducătorilor auto li se recomandă să consulte legislația statului de destinație/tranzitat și să respecte normele de circulație rutieră. Republica Moldova în contextul lansării mecanismului de înmatriculare a mijloacelor de transport cu numere neutre a informat depozitarul Convenției asupra circulației rutiere internaționale despre noile prevederi ale legislației naționale.
Realitatea.md amintește că pe 24 aprilie, reprezentanții politici din partea Chișinăului și Tiraspolului, Cristina Lesnic și Vitalii Ignatiev, au semnat decizia protocolară cu privire la participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană ce nu desfășoară activități comerciale.
![]() |
EUR | 19.4029 | 0.5050% |
![]() |
USD | 17.1244 | -0.0455% |
![]() |
RUB | 0.2588 | 1.1333% |
![]() |
RON | 4.0932 | 0.5626% |
![]() |
UAH | 0.6301 | 0.1590% |
Vezi si alte valute |
Poroșenko vine la Chișinău. De ce Dodon refuză să se întâlnească cu el
Cazul piloților moldoveni, eliberați din Afganistan: Procuratura Generală a venit cu precizări!
„Măi, dă-i pace...” O mamă filmată în timp ce îşi loveşte cu cruzime copilul (VIDEO 18+)
(UPDATE) Percheziții CNA, la Sănătate Publică. Unsprezece persoane au fost reținute!
Sondaj iData: Ce partide ar ajunge în Parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri (VIDEO)