Logo Realitatea.md

VIDEO - Castelul milionarului moldovean Anatol Stati, filmat cu drona. Imagini care par a fi desprinse dintr-o altă lume

23 Aprilie 2017, 18:21 // Economie

Castelul construit de omul de afaceri moldovean Anatol Stati, de la periferia orașului Chişinău, a fost filmat cu drona. Din imagini se vede cum locuința de lux a acestuia seamănă izbitor cu Palatul Culturii din Iaşi.


Foto: captură video

Castelul se află pe un teren de 1,55 hectare în extravilanul comunei Truşeni, iar imaginile au fost filmate şi postate pe site-ul Curaj.tv de către activistul civic Vitalie Brega. 

Imobilul principal, construit din piatră de calcar şi acoperit cu tablă de oţel zincat, are o suprafață de 782 metri pătraţi şi este estimat la o valoare de circa 10 milioane de lei. Al doilea imobil are 463 metri pătraţi şi o valoare de 1,8 milioane de lei. Pe teren a mai fost ridicată o baie de 228 metri pătraţi, o bucătărie de vară de 84 metri şi un sarai de 31 de metri pătrați, potrivit adevărul.ro.

Anterior, presa din Republica Moldova a scris, citându-l pe un muncitor care a lucrat la construcția reședinței de lux a milionarului că la subsolul castelului a fost amenajat un centru spa, un bazin înfrumusețat cu mozaic, saună, hammam şi instalații de hidromasaj.

De asemenea, în interiorul castelului se mai află o spălătorie, o parcare subterană şi o bucătărie profesională, echipată cu mobilă şi tehnică din oţel inoxidabil, care este legată cu un lift montcharge de sufrageria de la parter, conform publika.md.

Totodată, mass-media a scris în repetate rânduri că Anatol Stati ar fi cel mai bogat om din Republica Moldova. Despre averea lui circulă multe legende, care arată că s-ar situa între 500 de milioane şi două miliarde de dolari.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4006 0.4099%
USD USD 17.5420 -0.2173%
RUB RUB 0.2747 0.0729%
RON RON 4.0648 0.2516%
UAH UAH 0.7260 0.0689%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile