Logo Realitatea.md

(VIDEO) Cererea de sesizare a Curții Constituționale privind dosarul „Filat 1” a fost admisă

11 Iulie 2019, 15:42 // Societate

Cererea de sesizare a Curții Constituționale (CCM) privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a mai multor prevederi din Codul de Procedură Penală, înaintată de avocații lui Vlad Filat, a fost admisă. Magistrații Judecătoriei Buiucani au examinat solicitarea în cadrul ședinței de astăzi, 11 iulie.

„Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a emis o încheiere prin care a admis cererea înaintată de apărarea domnului Filat, privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi legate de Codul de procedură penală. Mai exact, ceea ce ține de rejudecarea cererii de revizuire de către același complet de judecată, în sensul în care, dacă aceeași judecători care au participat la judecarea cauzei în fond pot să examineze cererea de revizuire”, explică Victor Munteanu, avocatul ex-premierului.

Realitatea.md amintește că, anterior, Vlad Filat a mai înaintat o cerere de revizuire a dosarului, însă a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. În prezent, Vlad Filat ispășește cei 9 ani de închisoare la care a fost condamnat în 2016 pentru trafic de influență și corupere pasivă

El a fost lipsit de imunitate parlamentară în octombrie 2015 și luat sub strajă din plenul Legislativului, după ce Ilan Şor a depus un autodenunț la Procuratură, declarând că i-ar fi oferit acestuia 250 de milioane de dolari, dar și mai multe bunuri în schimbul unor servicii în perioada când Vlad Filat a fost premier. Fostul premier este învinuit de spălarea a circa 13 milioane de lei, fapte pe care nu le recunoaște.

CITEȘTE ȘI:

Vlad Filat a înaintat magistraților Judecătoriei Buiucani o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale

Cererea avocaților ex-premierului Filat privind excepția de neconstituționalitate, respinsă (VIDEO)

Curtea de Apel urma să examineze azi recursul lui Filat împotriva unei încheieri a Judecătoriei Buiucani. Ședința a fost amânată

Dosarul Filat 1: Cererea de recuzare a doi judecători, RESPINSĂ! Ședința de judecată a fost amânată

Filat a retras recursul la Curtea de Apel împotriva încheierii Judecătoriei Buiucani, privind solicitarea de a sesiza CCM. MOTIVUL

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.8548 -0.6599%
USD USD 17.6904 -0.3504%
RUB RUB 0.2817 0.0710%
RON RON 4.1950 -0.6913%
UAH UAH 0.6848 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile