Logo Realitatea.md

(VIDEO) Familia Luizei Melencu crede că fata este în viață. Mesaje emoționante de la Caracal

17 Septembrie 2019, 11:30 // În lume

Astăzi la Caracal are loc reconstituirea cazului Luizei Melencu. Familia fetei a încercat să ajungă la Gheorghe Dincă. Oamenii încă mai speră că tânăra se va întoarce acasă, după cinci luni de la răpire.

Embed:

Sursă video: Digi24.ro

„Suntem terminaţi, nu mai avem lacrimi. Sufletul şi inima noastră ne spun că Luiza nu e moartă. O aşteptăm să vină pe poartă, am crescut-o frumos, de la 6 luni, fată cuminte, deşteaptă, ascultătoare. Spre Caracal, noi am pus-o la ocazie, ne-a sunat, era bine, la întoarcere, era duminică, nu era niciun microbuz, l-a văzut probabil pe Dincă, om în vârstă, ca tatai-su şi a avut încredere”, a mărturisit reporterilor bunica Luizei.

Rudele cred că fata de 19 ani e în viaţă şi se întreabă cum ar putea anchetatorii să reconstituie un traseu din ziua dispariţiei.

„În privinţa fetei mele nu e niciun indiciu, aştept să vad ce zice, ce declară. Nu ştiu ce traseu pot reface (anchetatorii – n.r.), nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, prea multe dovezi nu sunt. De la anchetă nu mai am aşteptări, sunt convinsă că Luiza e în viaţă. Timp de trei luni, până când s-a întâmplat cu Alexandra, nimeni nu a vorbit. Atunci am aflat adevărul, că fiica mea a fost traficată. Că e morată nu e niciun indiciu. Ne e foarte greu, să nu comunice nimeni cu noi, să nu ne spună nimic, mi-e greu să cred că trăim în România”, a spus mama Luizei.

În cazul Luizei Melencu anchetatorii nu au foarte multe date, doar o fotografie cu maşina lui Dincă şi o pată de sânge găsită în casa acuzatului. Probele dovedesc că fata a fost în maşina şi în locuinţa lui, dar nu că ar fi moartă.

Amintim că ieri a fost prima zi de reconstituire a crimelor săvârșite de Dincă. Suspectul le-a arătat polițiștilor cum a omorât-o pe Alexandra Măceșanu.

VEZI ȘI:

Gheorghe Dincă participă la reconstituirea crimelor. Va arăta polițiștilor cum le-a ucis pe fete

Gheorghe Dincă, apărat de mascați la Caracal. „Vreau să îl văd să pun mâna pe el”

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3666 0.0822%
USD USD 17.3964 -0.1028%
RUB RUB 0.2719 -0.0735%
RON RON 4.0719 0.0590%
UAH UAH 0.6935 -1.2952%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile