Logo Realitatea.md

(VIDEO) Învinuită de omorul concubinului său agresiv, o femeie acuză anchetatorii că au intentat dosarul penal pe nedrept

13 August 2019, 12:48 // Societate

Învinuită că și-a ucis concubinul, Corina Cozlova, o femeie în vârstă de 25 de ani, susține că este urmărită pe nedrept. Într-o conferință de presă aceasta a spus că bărbatul a murit sufocat cu fum. Evenimentele care au dus la punerea sub învinuire pentru omor s-au întâmplat pe 31 octombrie 2018, pe strada Colina Pușkin din Chișinău.

Foto: img.digitalag.ro

„Sunt mămica unei fetițe de 2 anișori și acest fapt mă face să lupt pentru adevăr. Temei de punere sub învinuire a stat faptul că în casă au fost găsite două focare de incendiere. La ora 02:30, am telefonat la serviciul 112 și am solicitat ajutor, pentru că am depistat că în casă este fum, dar ajutoarele nu au fost trimise”, a spus Corina Cozlova.

Femeia a declarat că, de la 03:00 până la 06.00, ora decesului, concubinul ei a fost viu și că, dacă ar fi fost trimise ajutoarele solicitate, nu ar fi existat niciun deces, transmite IPN.

„Organele de urmărire penală au ignorat în totalitate faptul că concubinul era extrem de agresiv. În mod sistematic admitea violența în familie. Avea pornite câteva cauze penale pentru violență în familie, violare de domiciliu, încălcarea ordonanțelor de protecție”, a spus Corina Cozlova.

Potrivit femeii, victima fusese eliberată din arest cu câteva zile înainte de deces.

„În stare de ebrietate, a plecat la grădinița pe care o frecventa copilul, a bătut educatoarea, a luat copilul cu forța, plecând într-o direcție necunoscută”, a declarat femeia.

Corina Cozlova a mai comunicat că Procuratura nu a luat în considerare cererea de a fi făcută o expertiză psihologică a decedatului, pentru a se putea evalua dacă acesta a fost în stare să incendieze singur casa.

De asemenea, femeia a spus că îi este încălcat dreptul la apărare prin neacordarea posibilității de a cere administrarea probelor în faza de urmărire penală.

La începutul anului curent, am auzit că rudele decedatului cunosc data probabilă a închiderii mele și caută mamă la copil. Unul din frații concubinului mi-a propus să fac o procură pe cota parte (din moștenire, n.r.) a copilului minor”, a spus femeia.

Corina Cozlova a mai menționat că decizia de a fi cu bărbatul respectiv și de a-i dărui un copil a fost una greșită, întrucât acesta era agresiv când consuma alcool.

Citeste tot despre: acuzată de omor, concubin, omor
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3794 0.5573%
USD USD 17.5085 0.0114%
RUB RUB 0.2739 0.7726%
RON RON 4.0574 0.6025%
UAH UAH 0.7325 0.2326%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile