Logo Realitatea.md

(VIDEO) Panică la Real Madrid: Militao a părăsit conferinţa de prezentare

11 Iulie 2019, 08:29 // SPORT

Eder Militao, în vârstă de 21 de ani, a participat la conferinţa de prezentare de la Real Madrid, dar a trecut prin momente grele. După câteva minute de la startul dialogului cu jurnaliştii, fundaşului central i s-a făcut rău.

În primă fază a încercat să se stăpânească, dar în cele din urmă starea l-a afectat vizibil şi a părăsit sala de conferinţă, scrie Mediafax.

Cel mai probabil, după cum afirmă şi presa din Spania, emoţiile au fost cauza stării sale. ”Încă de când eram mic mi-am dorit să joc la cel mai bun club din lume. Mulţumită domnului preşedinte şi tuturor celor implicaţi la Real Madrid, pot spera că voi avea un sezon extraordinar şi că voi scrie istorie, alături de colegii mei”, a declarat Miliatao.

Real Madrid a ajuns la un acord cu FC Porto pentru transferul lui Eder Militao în martie, pentru 50 de milioane de euro. Contractul dintre spanioli şi fotbalist se întinde pe 6 ani, până în iunie 2025. În stagiunea trecută, Eder Militao a îmbrăcat de 47 de ori tricoul lui FC Porto, în campionat, pentru care a marcat de 5 ori şi a dat 4 pase decisive.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.8548 -0.6599%
USD USD 17.6904 -0.3504%
RUB RUB 0.2817 0.0710%
RON RON 4.1950 -0.6913%
UAH UAH 0.6848 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile