Logo Realitatea.md

(VIDEO) Salvatorii au fortificat diguri de protecție în sudul țării

11 Iulie 2020, 11:22 // Societate

Pe parcursul ultimelor 24 de orea angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au lucrat pe mai multe segmente importante pentru fortificarea digurilor de protecție în sudul țării.

Foto: dse.md

Activități complexe de consolidarea unui baraj a avut loc în localitatea Ghioltosu, raionul Cantemir, unde pe parcursul zilei de 10 iulie a fost construit un dig de peste 300 m cu înălțimea de 3 m. Construcția are menirea de a proteja 48 de gospodării din localitate de riscul inundațiilor. Pentru întreprinderea lucrărilor de amploare au fost utilizate 26 unități de tehnică grea, iar 25 de persoane dintre care salvatori, polițiști și reprezentanți a autorităților au muncit pentru realizarea obiectivului.

Acțiuni de consolidare a barajelor au avut loc și în localitățile Văleni, Colibași și Vadul lui Isac din raionul Cahul. În satul Vadul lui Isac specialiștii au avut misiunea de a bloca tubul de evacuare a apei din terasamentul căii ferate fiind folosiți peste 50 de saci de argilă. La Văleni, salvatorii în comun cu autoritățile au construit un dig pe o distanță de 20 m pentru protejarea a 40 ha de semănături. Intervenția angajaților IGSU a fost necesară și în satul Colibași unde a fost construit un dig pe o distanță de 15 m pentru protejarea grădinilor din apropierea unui canal de evacuare a apelor amplasat în nemijlocită apropiere de calea ferată. Aici specialiștii au utilizat 150 de saci cu argilă, reușind prevenirea riscului.

Angajații IGSU vor continua să monitorizeze situația din țară privind nivelul apei pe râurile Prut și Nistru pentru prevenirea riscului de inundații.   

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.4006%
USD USD 16.7051 0.9512%
RUB RUB 0.2276 0.1320%
RON RON 4.0919 1.3750%
UAH UAH 0.6112 1.8836%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile