
Mai multe televiziuni americane au decis joi seară să întrerupă difuzarea în direct a declaraţiilor preşedintelui Donald Trump, considerând că acesta dezinformează populaţia, scrie Agerpres.
În timp ce numărarea voturilor continuă, Donald Trump tocmai a spus de la Casa Albă că va câştiga „cu uşurinţă” dacă „voturile legale” sunt numărate, dar că dacă sunt incluse „voturile ilegale”, democraţii ''pot încerca încerca să ne fure alegerile''.
Foarte repede, MSNBC a încetat să transmită în direct.
„Ei bine, iată-ne din nou în poziţia neobişnuită de a (trebui) nu numai să-l întrerupem pe preşedintele Statelor Unite, ci şi să îl corectăm pe preşedintele Statelor Unite”, a declarat prezentatorul Brian Williams.
Canalele NBC News şi ABC News au întrerupt, de asemenea, difuzarea conferinţei de presă, care de fapt nu putea fi numită astfel întrucât preşedintele a părăsit sala fără a prelua vreo întrebare.
CNN a decis să nu întrerupă microfonul preşedintelui Donald Trump. „Ce noapte tristă pentru Statele Unite ale Americii să-şi vadă preşedintele (...) acuzând în mod fals oamenii că au încercat să fure alegerile”, a concluzionat cunoscutul prezentator Jake Tapper.
![]() |
EUR | 21.3426 | 0.1835% |
![]() |
USD | 17.4546 | -0.4227% |
![]() |
RUB | 0.2368 | 0.0422% |
![]() |
RON | 4.3784 | 0.2129% |
![]() |
UAH | 0.6257 | -0.3186% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Sandu crește, Dodon scade în sondaje. Încrederea și neîncrederea cetățenilor în politicieni
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Cine este Natalia Gavrilița, candidata Maiei Sandu la funcția de prim-ministru - CV