Logo Realitatea.md

Vindeau marijuana pe rețelele de socializare! Opt indivizi din Chișinău, reținuți de poliție pentru trafic de droguri în proporții deosebit de mari

12 Octombrie 2018, 09:42 // Societate

Opt persoane cu vârste de la 21 până la 38 de ani, din Chișinău, au fost reținute pentru trafic de droguri în cantități deosebit de mari. Potrivit poliției, aceștia vindeau substanțele narcotice inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare 

Foto: politia.md

Suspecții au fost monitorizați timp de două luni de către ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Inspectoratul de Poliție Rîșcani al municipiului Chișinău și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Rîșcani.

Oamenii legii le-au percheziționat casele și mașinile și au găsit mai multe tipuri de droguri, printre care MDMA, marijuană, etnobotanice, precum și cântare electronice la scara mică, bani și telefoane mobile.

Valoarea drogurilor sechestrate se estimează la aproximativ 75 000 lei.

Persoanele au fost reținute pe un termen de 72 de ore. În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 217/1 alin. 4 din Codul Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

În prezent, se întreprind acțiuni pentru identificarea altor persoane implicate în schema de cultivare și comercializare a drogurilor, informează poliția. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6896 0.0417%
USD USD 16.9994 -0.0359%
RUB RUB 0.2578 0.9002%
RON RON 4.2249 0.2040%
UAH UAH 0.6082 -0.0164%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile