Logo Realitatea.md

Vitalie Marinuța ar fi fost presat să-l numească pe Igor Gorgan la funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale

17 Martie 2016, 20:34 // Societate

Fostul ministru al Apărării Vitalie Marinuța ar fi fost presat, în 2012, să-l numească pe Igor Gorgan la funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale. El ar fi acceptat candidatura respectivă negociind în schimb 20 de milioane de lei pentru bugetul Armatei Naționale, dar și câteva pachete sociale pentru militari. Cel puțin asta reiese dintr-o scrisoare publicată de redacția Deschide.MD, în care este menționat că Gorgan îi cere lui Filat să se implice şi să propună candidatura sa la funcţia de şef al Marelui Stat Major, motivând că PL este reprezentat de ministrul Vitalie Marinuţa, iar PD de viceministrul Igor Panfile, iar PLDM nu are o persoană la funcţiile de conducere a Armatei Naţionale.

Foto: army.md

Potrivit sursei, în document mai este menţionat că ministrul de atunci, Vitalie Marinuţa, ar dori să deţină controlul total asupra instituţiei militare, urmând să-l propună la funcţia de şef al Marelui Statul Major pe generalul Vitalie Stoian, care era interimar în această funcţie. Astfel, Gorgan îi scrie lui Filat că generalul Stoian nu este cea mai potrivită candidatură la această funcţie, pentru că nu are experienţa necesară şi, în al doilea, rând că a fost angajat al forţelor militare ruse până în anul 1994. În schimb, Gorgan îi afişează lui Filat toată experienţa sa militară atât la nivel local, cât şi internaţional. 

Spre final, actualul comandant al Armatei Naţionale menţionează în scrisoare că a discutat atunci cu ministrul Marinuţa şi că nu a primit un răspuns concret că el va deţine funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale. De aceea Gorgan îl roagă pe Filat să se implice în numirea sa la această funcţie, adăugând că pentru PLDM este ultima șansă de a căpăta influenţă în Ministerul Apărării, în contextul alegerilor parlamentare din 2014, acest lucru fiind o dovadă în plus a politizării Armatei Naţionale.

Fostul ministrul al Apărării Vitalie Marinuţa a declarat pentru Deschide.MD că a fost presat de conducerea PLR şi cea a PLDM pentru a-l numi pe Igor Gorgan la funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale în schimbul majorării bugetului Armatei Naţionale, dar şi a unui pachet social pentru militari.  

„Eu tind să cred că scrisoarea despre care vorbiţi este veridică şi care s-a materializat mai apoi într-un raport. Mai mult decât atât, chiar din primele zile ale numirii mele în funcţia de ministru al Apărării, cel care pretinde a fi generalul Gorgan zile întregi dormea sub uşa apartamentului meu, solicitând să fie primit în armată, pentru trei luni, ca să primească gradul de general. Eu am respins solicitările sale, cunoscându-i bravele fapte din trecut, până în vara anului 2013, când am fost presat de conducerea PLR şi PLDM de a-l numi la funcţia de şef al Marelui Stat Major. Practic, am cedat, fiindcă numirea lui venea cu promisiunile de a susţine un pachet social pentru militari şi de a majora bugetul Armatei Naţionale. Însă, după numirea în funcţie, a început crearea organizaţiilor de partid sub acoperirea Uniunii Ofiţerilor în Rezervă ”STEJARUL”, fapt de care i s-a raportat şi domnului Timofti şi celorlalte persoane de conducere. Totodată, s-a început un întreg proces de discreditare a persoanei mele, care, într-un final, a dus la demisia mea de onoare, pentru a nu crea situaţii de genul actual. În încheiere vreau să spun doar atât: istoria se repetă”, a adăugat Marinuţa.

La rândul său, generalul de brigadă, Igor Gorgan, spune că aceste documente sunt false şi că au menirea de a-l discredita.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4009 -0.4801%
USD USD 17.6277 -0.3758%
RUB RUB 0.2486 -0.4405%
RON RON 4.0060 -0.4572%
UAH UAH 0.6555 -0.0457%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile