




Fostul Ministru al Justiției, Vitalie Pîrlog, a fost reales în funcția de șef al Comisiei de control a fișierelor de la Interpol, scrie deschide.md, făcând trimitere la unele surse ale redacției, deși un anunț oficial în acest sens nu a fost făcut.
Fotoliul este ocupat de Pîrlog încă din anul 2017. Mai exact, din momentul în care acesta a renunțat, după doar două luni de activitate, la șefia Serviciului de Informații și Securitate.
Precizăm că pentru a fi ales în funcția de președinte al Comisiei de control a fișierelor de la Interpol este necesar votul a cel puțin 5 din cei 7 membri. Șeful acestei comisii deține atribuții de dirijare a lucrărilor Camerei de Control și Supraveghere, dar și a Camerei pentru Contestări (plângeri).
Vitalie Pîrlog este originar din Nisporeni. Potrivit informațiilor publicate pe internet, acesta a absolvit Facultatea de Drept din cadrul ULIM, iar activitatea profesională și-a început-o în 1993, fiind angajat în calitate de consultant juridic al unei companii private internationale.
Patru ani mai târziu, acesta a deținut funcția de consultant principal în Aparatul Președintelui Republicii Moldova, iar în 2001 a fost numit director adjunct al Direcției Agent Guvernamental și Relații Internaționale a Ministerului Justiției. Tot atunci, el a devenit reprezentant al Guvernului R. Moldova la CEDO și șef al Direcției Relații Internaționale și Integrare Europeană a Ministerului Justiției.
În perioada anilor 2001-2005 a fost membru al Comitetului Director pentru Drepturile Omului la Consiliul Europei, membru al Comisiei Europene pentru Eficacitatea Justiției a Consiliului Europei, membru al Comitetului de Experți pentru ameliorarea procedurilor de protecție a drepturilor omului din cadrul CDDH al Consiliului Europei, conducător al delegației moldave la Comitetul European pentru problemele penale la Consiliului Europei. Din 2005, este membru al Comisiei guvernamentale permanente pentru organizarea executării hotărârilor definitive ale CEDO împotriva Republicii Moldova.
Un an mai târziu, Pîrlog a fost numit în funcția de ministru al Justiției, post pe care și l-a păstrat și în Executivul condus de Zinaida Greceanîi, iar în 2009 a asigurat interimatul funcției de prim-ministru.
![]() |
EUR | 21.2724 | -0.1549% |
![]() |
USD | 17.4859 | -0.3925% |
![]() |
RUB | 0.2378 | 1.1915% |
![]() |
RON | 4.3636 | -0.1350% |
![]() |
UAH | 0.6256 | -0.5247% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Declarații după decizia Curții Constituționale
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Sandu crește, Dodon scade în sondaje. Încrederea și neîncrederea cetățenilor în politicieni
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Cine este Natalia Gavrilița, candidata Maiei Sandu la funcția de prim-ministru - CV