Logo Realitatea.md

Vladislav Corcodel, fost ofițer de investigații căutat de trei ani, reținut de CNA și procurorii Anticorupție chiar în fața MAI

18 Decembrie 2019, 17:16 // Actualitate

Vladislav Corcodel, un fost șef din cadrul Direcţiei Investigarea Fraudelor Economice (DIFE) a Inspectoratului Naţional de Investigaţii (INI), anunțat în căutare internațională încă din 2017, a fost reținut de CNA și Procuratura Anticorupție în apropierea Ministerului Afacerilor Interne. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de către procurorul pe caz Victoria Furtună.

colaj: realitatea.md

Potrivit procurorului, Corcodel a fost reținut la ora 11:40 a zilei de astăzi, iar la moment în privința acestuia au loc acțiuni de urmărire penală.

Întrebată de ce este învinuit Vladislav Corcodel, Victoria Furtună a menționat că „acesta, la moment, este învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzută de articolul 324, alineatul 3, Coruperea pasivă”.

Potrivit Codului Penal, luarea de mită „a) de o persoană cu funcţie de demnitate publică; b) în proporţii deosebit de mari; c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale”, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 8.000 la 10.000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Vladislav Corcodel, împreună cu un polițist din cadrul aceleiași Direcții și un ofiţer de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal, ar fi estorcat de la un agent economic 50.000 de euro pentru a muşamaliza un caz de contrabandă. În decembrie 2016, cei doi au fost reținuți în momentul în care li s-a transmis 40.000 de euro sub controlul procurorilor. Corcodel însă, care a fost unul dintre beneficiarii banilor, a reușit să se eschiveze de la organul de urmărire penală, pe numele lui fiind emise mai multe înştiinţări la toate instituţiile de menţinere a ordinii publice pentru a nu admite părăsirea ţării de către acesta.

Vedeți și: Un ofițer de la Vamă și un polițist, reținuți pentru luare de mită de 50.000 de euro. Un șef de secție din cadrul Direcției Investigarea Fraudelor, dat în căutare (FOTO)

Cine sunt funcționarii de la Vamă și IGP, cercetați pentru luare de mită în sumă de 50.000 de euro (FOTO)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3426 0.1835%
USD USD 17.4546 -0.4227%
RUB RUB 0.2368 0.0422%
RON RON 4.3784 0.2129%
UAH UAH 0.6257 -0.3186%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile