Logo Realitatea.md

Votat de Parlament: Dreptul la pensie va putea fi solicitat prin procură de către beneficiari

16 Iulie 2020, 18:11 // Societate

Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege pentru modificarea articolului 31 din Legea privind sistemul public de pensii, în ambele lecturi, astfel încât cetățenii, care vor atinge limita de vârstă să poată împuternici pe altcineva să depună solicitarea către autorități.

Foto Simbol

Potrivit proiectului, cererea de pensionare și actele necesare se vor depune la organul teritorial de asigurări sociale de către reprezentatul, desemnat de solicitant prin procură.

Autorii menționează că necesitatea aprobării modificărilor rezultă din multiplele adresări ale cetățenilor, care din cauza stării precare de sănătate nu pot depune personal cererea și actele necesare în vederea realizării dreptului la pensie. Numeroase sesizări în acest sens au venit și de la cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotarele țării, care, în legătură cu situația creată din cauza pandemiei de COVID-19, nu pot reveni în țară pentru a-și realiza dreptul la pensie.

În prezent, cererea de pensionare și actele necesare se depun de persoana care a obținut dreptul la pensie la organul teritorial de asigurări sociale de la locul de domiciliu.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6943 0.3726%
USD USD 16.6336 0.0198%
RUB RUB 0.2215 0.0000%
RON RON 4.0549 0.4359%
UAH UAH 0.5916 0.1354%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile